Arta în accepţia ei cea mai largă, este un subiect despre care se poate vorbi foarte puţin dacă ne referim la poporul geto-dac. Amintirea mitologiei dacice a luat forme pe care azi nu le mai recunoaştem, legendele lor istorice ne sunt practic necunoscute, fără urmă au dispărut poezia lor populară şi literatura religioasă, nu se ştie nimic despre muzica şi dansurile lor.

Ce a rămas atunci? Foarte puţin. Nu îndeajuns pentru a zugrăvi un tablou complet al artei dacice, dar îndeajuns pentru a se putea trasa câteva caracteristici ale ei. Iar pentru aceasta trebuie mulţumit arheologilor.
Relativ complete sunt informaţiile despre materialul folosit la olărit, forma şi ornamentaţia vaselor de lut, material care abundă pe tot teritoriul ţării. Ceramica geto-dacică posedă o frumuseţe şi o eleganţă remarcabilă cu atât mai mult cu cât este de o originalitate absolută. Se poate vorbi cu temei despre o geometrie specifică ceramicii daco-getice mai cu seamă cu referire la piesele de lux. Lucrată cu mâna sau la roată, produsele ceramice păstrează întotdeauna proporţiile potrivite care dau vasului un aspect deosebit de plăcut şi elegant. Ceramica lucrată cu mâna, fabricată în general din lut negru mai rar de culoare brună este lustruită în exterior şi se caracterizează prin următoarele forme:

Vasul-borcan: vas larg răspândit cu profil uşor bombat, sprijinit pe un picior abia schiţat, buza bine conturată se răsfrânge în afară rotunjindu-se. Pentru mânuire are aplicate alveole mari combinate cu şiruri de alveole mici şi butoni. Ornamentele constau din incizii cele mai multe vase fiind ornamentate prin incizii cu piaptănul. Mărimile cuprind o gamă variată de la cele mari la cele în miniatură.
Opaiţul: forma caracteristică a culturii materiale geto-dace, este descoperită în orice aşezare geto-dacă, deseori forme diferit cu găuri pentru fitil, alteori o cană cu diametrul bazei mai mic decât diametrul buzei, cu mâner şi arar cu piciorul schiţat. În general formă simplă fără ornamente.
Cana bitronconică: o formă larg răspândită, cu pântecele ascuţit, gâtul înalt şi zvelt, continuat printr-o buză rotunjită, răsfrântă în afară. Toarta simplă, torsadat sau acoperită cu caneluri, era modelată în continuarea buzei, faţă de care se supraînălţa uşor, coboară apoi în curba accentuată, pentru a se pierde deasupra liniei de maximă lărgire a recipientului;
Strachina: are diametrul gurii larg, buza evazată în afară şi umărul marcat printr-un fel de prag;
Vasul bitronconic cu două toarte laterale: are profilul caracterizat de o simetrie perfectă a celor două părţi ale corpului. Recipientul se termină printr-o buză uşor albiată la mijloc; de la aceasta pornesc două toarte prinse deasupra diametrului sau maxim;
Vasul tronconic: de dimensiuni mici are buza oblică cu marginea îngroşată. În exterior are proeminenţe pentru siguranţa în mânuire;

Ceramica lucrată la roată începe să folosească cu preponderenţă lutul brun şi se caracterizează prin următoarele forme:
Cana: forma cea mai răspândită, întâlnită în orice aşezare geto-dacă, are secţiunea verticală în formă de romb, cu buza ieşită în afară şi toarta cu latura superioară orizontală şi cea laterală cu aceeaşi înclinare cu cea a părţii inferioare a cănii care se sprijină pe un continuare inelară;
Fructiera: vas cu răspândire largă este format din două părţi. Corpul vasului are pereţi de înălţime mică, aproape orizontal, cel mai adesea de formă circulară, rareori pătrată, are buza lată răsfrântă spre exterior. A doua parte este piciorul de formă aproape cilindrică cu baza uşor lăţită pentru stabilitate;
Chiupul: vas de forma ovoidală cu baza puternic reliefată şi buza teşită, răsfrântă drept în afară, multe dintre exemplarele descoperite au ca decoraţie un val incizat sau diferite forme imprimate;
Amfora: utilizată frecvent de daci au suferit consistente influenţe greceşti cu a căror formă se identifică sunt confecţionate dintr-o pastă galbenă, au mănuşi ştampilate care confirmă realizarea locală;

Ceramica este deseori frumos pictată, cea din zona Sarmizegetusei prezentând caracteristici care o deosebesc net de cea din restul ţării. Dacă de artă statuară în piatră nu se poate vorbi, s-au descoperit fragmente de statuete din lut ars. O categorie aparte de produse din lut incizate artistic sunt vetrele (cum este cea de la Popeşti). Din acelaşi, material, ceramică, s-au mai găsit diverse medalioane, imprimate cu figuri umane sau diferite simboluri, un astfel de exemplar, găsit la Sarmizegetusa, are imprimat chipul zeiţei Bendis.

O parte importantă a artei dacice o reprezintă obiectele din metale preţioase, produsele de argint fiind fără îndoială, produsele cele mai înalte şi reprezentative ale artei geto-dace. Nu numai că sunt realizate din argint de calitate, dar măiestria la care au ajuns meşterii daci pot stârni invidia celor din zilele noastre. Un splendid exemplu de artă autohtonă îl constituie vasele de argint din tezaurul de la Sâncrăieni.

Ornamentate cu împunsături, palmete, lujeri, frunze, motive împletite şi valuri alergătoare, ele sunt o mărturie a măiestriei autorului şi gustului proprietarului. Lanţurile ornamentale făurite din zale de argint sunt atât de fine încât par împletite. Brăţările în formă de spirală cât şi cele din trei sau patru semisfere, prezintă o originalitate plină de eleganţă. Fibulele ocupă un loc important în vestimentaţia geto-dacă. Acestea au diferite forme de la cercuri şi pătrate la simbolul solar şi cel al frunzei. Adeseori sunt decorate cu figuri umane. Cerceii se realizau dintr-o sârmă subţire răsucită în spirale fine. Inelele, poate cele mai expresive şi frumoase podoabe, au diferite forme verigi cu noduri şi protuberanţe, spiralate, simple, dintr-o bucată sau cu capete neunite, unele sunt prevăzute cu boabe de sticlă colorată. La toate acestea se adaugă catarame, nasturi, paftale. De asemeni s-au găsit părţi de harnaşamente bogat decorate, scuturi de paradă (exemplu edificator este scutul aurit de la Piatra Roşie), coifuri (cum ar fi acel frumos coif de aur de la Poiana-Coţofeneşti), oglinzi. Deşi nu din materiale preţioase dar fără să-şi piardă eleganţa trebuie menţionate candelabrul de la Poiana.
Aceste obiecte din metale preţioase nu sunt caracterizate numai prin calitatea lor superioară ci şi prin numărul mare, tezaurul luat de Traian fiind îndeajuns de mare pentru a restabili economia întregului imperiu.