Hoza Nicoleta Valeria martie 21, 2013

OIFRomânia celebrează 20 de ani de la aderarea la Organizaţia Internaţională a Francofoniei, 20 martie fiind şi data la care comunitatea internaţională sărbătoreşte Ziua Internaţională a Francofoniei.

Pentru marcarea dublei aniversări, MAE a pregătit o serie de evenimente organizate în cooperare cu partenerii francofoni din România, startul acestor acţiuni fiind dat pe 1 martie, prin deschiderea unui portal dedicat celor 20 de ani de francofonie instituţională şi aniversării Zilei Internaţionale a Francofoniei, pe site-ul MAE, la care au fost invitate să contribuie ambasadele şi reprezentanţele francofone acreditate în România.

Pe 21 martie va avea loc „Gala Francofoniei” la Casa Radio, eveniment organizat împreună cu Societatea Română Radio şi GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor francofone). Gala va cuprinde şi ceremonia de decernare a premiilor GADIF unor personalităţi române cu merite deosebite în sfera francofoniei.

Pe 4 aprilie va fi vernisată expoziţia „1993-2013 – Repere francofone în România”, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Biblioteca Naţională a României şi GADIF.

Pe 12 aprilie va fi organizată reuniunea cu bursierii promoţiei 2012-2013 din cadrul Programului de burse „E. Ionescu”, în parteneriat cu BECO-AUF, la sediul MAE.

De asemenea, pe 15 aprilie va fi inaugurată „Piaţa Francofoniei” din Bucureşti, în prezenţa ministrului Afacerilor Externe şi a primarului general al Capitalei. Tot în aprilie va avea loc ceremonia de înmânare a atestatelor funcţionarilor români participanţi la planul de formare în limba franceză în cursul anului 2012, în parteneriat cu APECO, Ambasada Franţei şi Delegaţia Wallonie-Bruxelles.

Totodată, misiunile diplomatice ale României vor organiza concerte, expoziţii, conferinţe, prelegeri, spectacole de teatru, proiecţii de filme şi vor participa la evenimente realizate în cooperare cu alte ambasade francofone din ţările de reşedinţă.

Sursa articol AGERPRES