bogdan.daradan mai 28, 2010

Marius Ghenea, unul dintre cei mai de succes antreprenori pe zona de IT, s-a confesat recent studentilor despre start-up-ul sau in cariera si despre importanta unei experienta in timpul facultatii. Discutia libera a avut loc in cadrul conferintelor Internship 2010. In prezent, Marius Ghenea este seful diviziei din Romania a gigantului american Clearwire si se afla in topul celor mai bogati 300 de romani, potrivit revistei „Capital”. Cum a intrat in afaceri? Inainte de revolutie a lucrat la Renel, iar dupa 1992, ca proaspat absolvent al Facultatii de Electronica si Telecomunicatii, a inceput prin a ansambla calculatoare unde a gasit o nisa. In timp a reusit sa puna ceva bani deoparte si asa a infiintat Flamingo Computers dupa care a ajuns milionar in dolari…

In Romania antreprenoriatul este inca o enigma. Daca in alte state din blocul comunist mai existau mici ateliere sau mici activitati, in Romania si taraba de pus fermoare era interzisa si acum, dupa 20 de ani inca mai avem un mare handicap. Generic vorbind, eu as interzice prin lege ca un student sa termine o facultate fara un minim de experienta. Fie ca este membru intr-o asociatie studenteasca si tine <<pusculita>> organizatiei fie ca este implicat in alte proiecte important este sa renunte la cliseul <<am facut facultate nu am avut timp>>”, a precizat Marius Ghenea.

Intrebat daca ar incuraja un student sa se apuce de antreprenoriat sau sa se angajeze intr-o companie, Marius Ghenea a raspuns prompt: „Am avut cazuri de studenti care veneau la mine si care doreau sa se apuce de o afacere in IT dar care nu aveau nici o legatura cu domeniul, si cand ii intrebam cum vor proceda spuneau <<Pai angajam it-isti>>. Aceasta atitudine nu e ok. Nu te poti apuca de antreprenoriat fara sa ai un minim de cunostinte despre domeniul in care vrei sa activezi. Nu te poti apuca sa faci chioscuri de gogosi daca tu nu ai vazut in viata ta o gogoasa. Mai mult, nici statul pe mess sau Facebook nu te face expert pe it. Daca stai 8 ore pe Facebook nu inseamna ca poti fi antreprenor pe zona de IT„, a explicat Marius Ghenea.

La finalul conferintei, Marius Ghenea a raspuns in exclusivitate pentru onlinestudent.ro la o serie de intrebari despre online.

Reporter: Cum vezi evolutia pietei de online in Romania in urmatoarele luni? E evident pentru toata lumea ca este o piata in continua expansiune, dar pe ce directii crezi ce se va dezvolta cu preponderenta?

Marius Ghenea: Asa cum ai afirmat si tu, intr-adevar piata de online se va dezvolta, dar cred ca sectorul de calculatoare si electronice este  deja saturat. In schimb, zona de continut business cat si zona de social media va fi o zona care e normal sa dezvolte exponential in perioada urmatoare. Din punctul meu de vedere, in aceste zone va fi si este loc de dezvoltare, chiar este necesara dezvoltarea, chiar daca eu personal consider platformele de social media un mod de a pierde timpul cu succes.

Reporter: Pentru ca tot am vorbit de user generated content, de facebook, twitter si alte platforme de social media, credeti ca este oportun ca un antreprenor sa opteze pentru promovarea afacerii sale la astfel de mijloace?

Marius Ghenea: Inainte ca un atreprenor sa „investeasca” timp in astfel de actiuni trebuie sa inteleaga ce atrage publicul spre aceste retele sociale, ce fel de public apeleaza la ele si care e modul lor de functionare. Cum spuneam si mai devreme, din punctul meu de vedere cred ca se pierde foarte mult timp pe retelele sociale, si inca mai sunt utilizatori care au mult timp de pierdut. Totusi, daca extrapolam si lasam la o parte aceste aspecte triviale ale platformelor sociale, sunt multe lucruri bune care se fac in social media, iar companiile sau antreprenorii care se duc in aceasta zona inseamna ca aici au consumatorii si e normal sa procedeze astfel. Nu trebuie generalizat dar trebuie inteles fenomenul. E normal ca anumite companii sa se focuseze pe astfel de platforme daca publicul lor tinta petrece mult timp in aceste zone ale internetului. E bine sa fii acolo unde este consumatorul tau si e bine sa stii sa transmiti mesajul tau de business fara a fi intruziv.

Reporter: Credeti ca in Romania este oportun in prezent adaptarea platformelor de e-comerce si a altor site-uri cu content business pe platforma mobila?

Marius Ghenea: Cred ca va exista la un moment dat un punct de trecere la platformele de mobil, dar in prezent acest moment este inca departe. Ca sa intelegem mai bine fenomenul, putem face o paralela intre facebook si twitter. Aceste doua „simboluri” sunt edificatoare pentru intrebarea ta. Facebook este simbolul internetului traditional cu poze, video, iar twitter poate fi gandit ca o platforma pentru mobil, esti intr-un loc sau in altul si poti updata contentul de pe contul tau de twitter direct de pe telefon. Cred ca in urmatoarele 18 sau 24 de luni o sa ajungem la un exod masiv pe platforma de mobil cu un decalaj in ceea ce priveste piata de profil din Romania.

2 thoughts on “Marius Ghenea: 8 ore pe Facebook nu te fac antreprenor pe zona de IT

  1. Wow, super interviu. Imi pare rau ca n-am ajuns la conferinta, sigur a fost foarte interesanta..

  2. As dori un numar de contact s-au email al dumneavoastra D-le Ghenea pentru o intilnire si o propunere de afaceri in domeniul Constructiilor,astept raspunsul la adresa de emeil zahariaconstruct@yahoo.com cu respect Zaharia .

Comments are closed.