Tineretul Liber decembrie 30, 2007

Poliţia a identificat victima accidentului de circulaţie produs, duminică, pe Şoseaua Cotroceni, din vina ministrului Ludovic Orban. Deşi în comunicatul iniţial nu se preciza faptul că ministrul Transporturilor ar fi lovit şi o persoană, ieri, sub presiunea presei, Poliţia şi-a amintit un „mic” amănunt. „Victima este o minoră, părinţii acesteia declarând poliţiei că fata nu a suferit leziuni în urma accidentului şi că nu doresc să depună plângere”, a  spus comisarul Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române. Primele semne de întrebare privind declaraţia ministrului şi varianta iniţială a Poliţiei au apărut după ce o autospecială a Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti s-a deplasat, duminică, pe Şoseaua Cotroceni, unde a avut loc accidentul în care a fost implicat ministrul Ludovic Orban, găsind două autoturisme lovite, dar nu şi o victimă, aşa cum fusese anunţat printr-un apel la 112.

Poliţia Capitalei a informat că în 17 decembrie, în jurul orei 19:30, la sediul Brigăzii de Poliţie Rutieră s-a prezentat Ludovic Orban, care a declarat că în 16 decembrie, în timp ce conducea un autoturism marca Audi A6, pe Şoseaua Cotroceni, dinspre Bulevardul Iuliu Maniu către Splaiul Independenţei, în apropierea imobilului cu numărul 17, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a tamponat un autoturism marca Daewoo Matiz care se afla parcat pe trotuar.

În aceeaşi zi, în jurul orei 22, la sediul Brigăzii de Poliţie Rutieră s-a prezentat Bogdan S., din Bucureşti, care a declarat că la data de 16 decembrie, în jurul orei 14, după ce a parcat autoturismul în faţa magazinului de pe Şoseaua Cotroceni, a auzit o bubuitură, a ieşit afară şi a observat că autoturismul pe care îl parcase a fost tamponat de autoturismul condus de Ludovic Orban şi că a discutat cu acesta, urmând să se prezinte ulterior la Poliţie.

În jurul orei 23.45, o echipă operativă coordonată de şeful Brigăzii de Poliţie Rutieră, comisarul Marian Moţoc, s-a deplasat pe o stradă din sectorul 4, unde au fost găsite cele două autoturisme implicate în accident, care aveau avarii.

În jurul orei 00.15, echipa operativă s-a deplasat la locul accidentului, pe Şoseaua Cotroceni nr.15-17, unde, în prezenţa a doi martori asistenţi, a efectuat cercetarea la faţa locului. Ca urmare, au fost găsite bucăţi de plastic de culoare neagră, un stâlp de plastic protecţie trotuar rupt, iar altul uşor avariat.

Totodată, partea de jos a magazinului acoperită cu tablă era înfundată pe o distanţă de jumătate de metru. În cauză s-a întocmit proces-verbal de tamponare şi au fost reţinute permisele de conducere ale celor doi conducători auto implicaţi în eveniment pentru neprezentare la unitatea de poliţie competentă în termen de cel mult 24 ore.

Potrivit unor surse ministeriale, Corpul de control al MIRA va verifica modul în care poliţiştii de la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei au reacţionat la solicitarea primită la numărul unic de urgenţă 112 în cazul accidentului făcut de ministrul Transporturilor. ”Corpul de control nu va verifica ancheta care s-a făcut ulterior în acest caz, ci numai modul în care poliţiştii au reacţionat după solicitarea la numărul de urgenţă şi dacă procedura specifică a fost respectată”, au declarat sursele citate.

Ieri după amiază, lăsând să se înţeleagă că este un apropiat al lui Orban, reporterul unei televiziuni a discutat telefonic cu mătuşa fetiţei accidentate. Din discuţie a reieşit că între părinţii fetiţei şi ministrul Orban s-a încheiat o înţelegere, imediat după incident.

SURSA: Gandul