Companiile din România dau bani mai ales pentru trainingurile pe abilităţile de leadership ale middle managerilor.
66% dintre cei 700 de angajaţi care au participat anul acesta la cursurile organizate de şcoala de afaceri Exec-Edu au fost middle manageri, 15% specialişti şi 8% top manageri, potrivit rezultatelor companiei. Cele mai solicitate teme au fost cele de leadership şi finanţe pentru nefinanţişti, iar primele locuri între companiile finanţatoare sunt cele de telecomunicaţii şi electronice, urmate de sectoarele construcţii – imobiliare şi farmaceutic, se arată într-un comunicat al companiei.
“Anul acesta, bugetele de training ale companiilor au fost alocate, în principal, instruirii managerilor de departament. De asemenea, tot mai mulţi antreprenori din companii mici sau medii au început să aloce timp şi fonduri pentru educaţia managerială personală şi a echipei pe care o conduc”, declară prof.
Solicitările companiilor s-au îndreptat şi către cursuri de negociere, vânzări B2B, time management, managementul proiectelor, potrivit datelor Exec-Edu. În plus, dacă în anii anteriori predominau cererile de cursuri centrate pe dezvoltarea unui anumit tip de competenţe, anul acesta tot mai multe organizaţii solicită pentru echipa managerială programe adaptate integrate, cu un grad mare de complexitate.
Printre cursurile noi introduse de companie se numără managementul lanţului de aprovizionare, managementul securităţii informaţiilor, fonduri structurale, legislaţia muncii pentru manageri, managementul stocurilor, relaţii publice pentru manageri, managementul stresului. Pentru anul academic 2007-2008, reprezentanţii Exec-Edu estimează o creştere cu 20% a cifrei de afaceri, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

