Profesorii Universităţii din Oradea, care nu s-au învrednicit să scrie articole ştiinţifice, vor fi nevoiţi să ţină mai multe cursuri, pentru a compensa lenea intelectuală. Iar numărul acestora este cât se poate de consistent. Conform conducerii universităţii orădene, mai puţin de o treime dintre cadrele didactice au avut, în ultimii trei ani, activitate ştiinţifică consistentă, în timp ce lucrările a 300 din totalul de 1492 de universitari au fost, practic, irelevante. „Vom mări norma didactică pentru colegii care nu fac cercetare şi nu le vom mai finanţa deplasările la conferinţe. Până în 15 februarie 2008, vom ierarhiza cadrele didactice, din punctul de vedere al activităţii ştiinţifice şi îi vom premia pe primii zece, cu o sumă totală de 40000 de lei”, ne-a spus prorectorul Ioan Felea.
Ziarul Gandul

