Tineretul Liber februarie 23, 2008

Studenţii Universităţii „Politehnica” din Bucureşti vor beneficia gratuit de Internet wireless atât la facultate, cât şi în cămin. În urma unui parteneriat semnat, ieri, între conducerea UPB şi companiile European Institute of Innovative Technology (Marea Britanie), InterSystems Corporation şi GigaBeam Corporation (SUA), întreg campusul va fi dotat atât cu tehnologia ce va uşura accesul la Internet, cât şi o bază de date on-line. Cele două investiţii, a căror finalizare este programată pentru sfârşitul anului 2008,  vor costa 35 de milioane de euro, sumă ce va fi suportată de companiile partenere.