starea naturala in acceptiunea lui john locke

Tineretul Liber septembrie 15, 2009

BUCURESTI 2005

In lucrarea de fata voi incerca sa redau caracteristicile principale ale starii naturale in viziunea lui J. Locke si cum ia nastere proprietatea. Deasemenea, voi face si o scurta paralela intre starea naturala la Locke si starea naturala la Hobbes.

Starea naturala – J. Locke

– este o stare de perfecta libertate;

– oamenii au dreptul de dispune de posesiunile si persoanele lor in limitele legii naturale;

– este o stare de egalitate;

– ordinea in starea naturala este data de o lege naturala, si anume ratiunea;

– oamenii din starea naturala, in virtutea acestei legi, au obligatia de a se conserva;

– oamenii au obligatia sa coserve restul umanitatii;

– executarea legii naturale apartine fiecarui om – fiecare are dreptul de a pedepsi incalcarea legii;

– nu exista nici o superioritate sau jurisdictie a unuia asupra celuilalt;

– cel care incalca legea traieste dupa alta regula decat cea a ratiunii;

– incalcarea legii este pedepsita prin despagubire si limitarea libertatii;

– fiecare om are dreptul de a pedepsi infractorul si de a fi executorul legii naturale;

– magistratul are adesea autoritatea sa amane executarea pedepsei atunci cand binele public nu cere punerea in aplicare imediata a legii;

– pedeapsa asigura securitatea oamenilor in fata intentiilor unui criminal;

– pedeapsa trebuie sa fie de o asemenea severitate incat sa ii inspaimante pe ceilalti care ar avea intentia sa comita o asemenea infractiune.[1]

Starea naturala este o stare utopica unde bunurile se gasesc din abundenta, iar singura preocupare a oamenilor este de a-si asigura conservarea dictata de legea naturala si mai exact de ratiune.

La John Locke analiza privitoare la proprietate porneste de la starea in care se afla oamenii in mod natural – starea naturala, care potrivit lui Locke este “o stare de perfecta libertate de a-si hotari actiunile si de a dispune de posesiunile si persoanele lor asa cum gasesc porivit, in limitele legii naturale, fara a cere permisiunea si fara a depinde de vointa altui om”[2].

Locke incepe ca si Hobbes: oamenii din starea naturala au dreptul fundamental de a se conserva. Se pune acum problema ce anume ameninta consrevarea oamneilor in starea naturala? Hobbes spunea ca starea de ostilitate in care se afla acestia, ceilalti indivizi, dar Locke este de cu totul o alta parere simplificand totodata lucrurile. El spune ca foamea este acel element care ameninta conservarea.

Locke sustine ca la origine intre oameni nu exista nici un fel de relatie, in starea naturala omul este solitar. Omul fundamental, din starea naturala, este omul caruia ii este foame, el este radical separat de semenii sai, nu intretine relatii decat cu natura si cu propriul corp.[3] Acestui om fiindu-i foame pleaca in cautarea hranei, o gaseste si si-o insuseste pentru satisfacerea propriilor nevoi. Rezulta de aici ca el are dreputul de “a avea” ceva, adica dreptul de a fi proprietar al bunului respectiv. Asadar Locke asociaza direct drepturi individului solitar din starea naturala.

Dar ce face ca acel bun sa fie al omului? Locke spune ca munca. Astfel omul prin munca lui de a culege, de exemplu fructele dintr-un pom se face proprietarul acestora, el a intervenit prin munca sa, cu ajutorul mainilor sale.

Proprietatea intra in lume prin munca, si fiecare individ poarta in el insusi marea sursa a proprietatii. Dreptul de proprietate este in mod esential anterior institutiei societatii, el nu depinde de consimtamantul altuia sau de legea politica, este dreptul asociat individului singur, strans legat de necesitatea de a se hrani. Raportul omului cu natura se defineste ca munca. Omul nu este in mod natural un animal politic, este un animal proprietar si muncitor, proprietar pentru ca este muncitor, muncitor pentru a fi proprietar.[4]

Astfel Locke face dreptul de proprietate un drept strict individual, drept pe care traditia il considera a fii in mod esential reglat si evaluat de lege.

Dreptul de proprietate in starea naturala are si el limitele sale. Acestea constau in faptul ca nu am dreptul sa imi insusesc mai mult decat pot cnsuma, aceasta insemanand risipa; trebuie sa las si altora astfel incat sa isi poata insusi la randul lor roadele pamantului intr-o cantitate la fel de mare si o calitate la fel de buna. Primul aspect se refera la o limita maorala, care de fapt se dovedeste a fi o limita fizica, nu am dreptul sa-mi insusesc mai mult de cat pot consuma, pur si simplu pentru ca nu pot, nu am mijloacele sa o fac; ceea ce ar fi astfel insusit suplimentar nu ar fi doar insusit ci risipit, deci pierdut.

Al doilea aspect ridica urmatoarea problema: ce garanteaza ca odata ce eu ma folosesc de anumite bunuri, alte bunuri vor fi disponibile pentru vecinul meu? Locke rezolva aceasta problema spunand ca in starea naturala, originala roadele naturale sunt supraabundente tinand cont de numarul mic de oameni, astfel fiecare poate consuma fara sa ii lezeze pe ceilalti.

Deasemenea el pune un accent foarte important legat de aceasta problema si anume bunurile particulare (prunele, iepurii) sunt doar o mica parte a proprietatii, proprietatea principala este cea a pamantului. Proprietatea pamantului se naste, ca orice proprietate, din munca. Dar sa muncesti pamantul inseamna sa il faci sa produca mai mult decat ar produce in mod spontan. Prin urmare, insusindu-mi o portiune din pamant prin munca mea, departe de a sustrage ceva din bunul comun al umanitatii,eu ii adaug valore; ii adaug toate roadele care isi datoreaza existenta muncii mele. Deci munca este cea care da valore lucrurilor, iar Locke insista asupra acestui lucru.

In demersul lui de a “definii” proprietatea John Locke introduce si moneda care are un rol important. Astfel individul are un drept natural la o proprietate care nu poseda limite naturale pentru ca inventarea monedei permite ca intreag cantitate de bunuri alterabile sa devina inalterabila. Din clipa in care proprietatea, care a intrat in lume prin munca, a devenit o valoare reprezentata prin moneda, dreptul proprietarului s-a detasat in mod legitim de dreptul muncitorului.

Aparitia monedei, care este o conventie, a venit dintr-o diorinta naturala a individului de a face inalterabile bunuruile pe cere le-a produs dinolo de capacitatea sa de consum, pentru a le schimba cu alte bunuri care ii lipsesc. Acest schimb peasupune automat o interactiune, o relatie intre indivizii care o stabilesc, un fel de contract. Astfel ia nastere societatea civila, care este un ansamblu de relatii intre indivizi. Se face, deci, trecerea de la starea naturala la societatea civila, care in opinia lui Locke se naste inainte institutiei politice. El precizeaza clar ca munca nu este decat inceputul proprietatii.[5] In final munca este desprinsa de proprietate , dreptul de proprietate se detaseaza de dreptul muncitorului la roadele muncii sale.

Dar oare nu este lezat muncitorul in dreptul sau? Iar raspunsul pe care il da Locke este ca nu si asta pentru ca specificul muncii nu este sa produca dreptul de proprietate ci sa produca valore. Proprietatea trebuie sa conserve aceasta valore. Observam ca Locke incepe cu o justificare strict individualista si morala a dreptului de proprietate si sfarseste printr-o justificare colectiva si unilitarista, foarte mult bazata pe criterii economice.

Spre deosebire de Locke, Hobbes are cu totul alta viziune asupra starii naturale.

Dupa Hobbes, starea naturala este caracterizata de razboiul tuturor impotriva tuturor. Mobilul care determina actiunile umane este frica. Aceasta, la rindul ei, determina dorinta de conservare. Prin razboi, omul natural isi insuseste bunuri – dar nu se poate bucura de ele intrucit nu are asigurata securitatea lor; de asemenea, el nu se poate dedica unor activitati practic-constructive intrucit e preocupat de apararea sa si a bunurilor sale. Ca atare, starea naturala este imposibila intrucit nu asigura dreptul la securitate.[6]

La Hobbes oamenii din starea naturala se afla intr-un permanent conflict, domina starea de razboi, relatia dintre oameni este una de ostilitate. Acesti oameni, din dorinta de a se conserva cauta securitatea, iar aceasta securitate este asigurata de o putere suprema si anume Leviathanul. Astfel sursa legitimitatii Leviathanului decurge din aceasta dorinta de conservare, din teama de moarte generata de starea de razboi in care se afla oamenii din starea naturala. Puterea (suprema a Leviathanului) este dupa Hobbes “acel artificiu al oamenilor fara putere pentru a-si apara drepturile”.

Hobbes defineste dorinta de putere, dorinta de a fi primul, drept pasiunea fundamentala a omului, la aceasta reducandu-se toate celelalte. Acest lucru implica o interactiune intre oamneni in starea naturala, dominatia, puterea avand automat doi poli: cel care domina si cel care este dominat, stapanul si sclavul,de aici rezultand si permanentul conflict.

Observam ca starea naturla la Hobbes nu presupune nici un fel de proprietate.

Prin urmare, spre deosebire de Hobbes, unde omul natural nu avea nici un drept atasat lui, individul lui Locke poseda inca din starea naturala dreptul la proprietate. Pentru Locke, societatea este tocmai ansamblul indivizilor care muncesc si isi transforma munca in proprietate, intra in procese de schimb, inventeaza echivalente abstracte, nealterabile – semne – ale proprietatilor pe care le detin si le schimba (banii). Asadar, trei consecinte decurg din aceasta caracterizare: societatea este naturala, anterioara oricarei intelegeri explicite; ea este animata de motive primordial economice; ea este o asociere pozitiva a indivizilor.[7]

Consider ca, viziunea lui Locke despre starea naturala este mai relevanta tocmai prin faptul ca simplifica lucrurile, omul fiind solitar si, totodata, atribuie omului in stare de natura dreptul la proprietate.