Uniunea Studenților din România va facilita dialogul între studenții români și Comisia Europeană, prin intermediul procesului de Dialog Structurat cu Tinerii, implementat de Comisie la nivelul Uniunii Europene.
USR a fost selectată pentru a face parte din Grupul Național de Lucru privind Dialogul Structurat ce își va derula activitatea sub coordonarea Ministerului Tineretului și Sportului, în perioada Iulie 2014- Decembrie 2015, sub trioul Președințiilor Consiliului Europei, Italia, Letonia și Luxembourg. Trio-ul definește obiectivele pe termen lung și pregătește o agendă comună cu privire la principalele subiecte și probleme, iar Consiliul va colabora în comun timp de 18 luni.
Actualul trio şi-a stabilit drept prioritate “Împuternicirea tinerilor”, cu accent pus pe accesul tinerilor la drepturi şi sprijinirea participării acestora la viaţa democratică.
Dialogul structurat este un instrument folosit pentru implicarea activă a tinerilor în dezbaterile și dialogurile politice privind agenda europeană. Acest instrument este o urmare directă a Cărții Albe a Tineretului și consecință logică a Pactului European pentru Tineret.
Membrii Grupului Naţional de Lucru trebuie să acţioneze ca ambasadori ai Dialogului Structurat şi să se identifice cu procesul consultărilor la nivel naţional; să genereze un Plan de acţiuni pentru anul 2014 aferente activităţii de consultare şi de promovare a Dialogului Structurat în teritoriu; să aibă expertiză în problematica “împuternicirii tinerilor”, să fie capabili să stabilească legături de colaborare la nivel local şi regional; să asigure extinderea Dialogului Structurat la toate categoriile de tineri, în special la cei care nu au participat încă la dezbateri; să fie disponibili pentru întâlnirile
Grupului Naţional de Lucru; să participe la evenimentele de tineret care necesită prezenţa membrilor Grupului Naţional de Lucru; Prin activitățile ce se vor desfășura în perioada următoare, USR va pune accent procesul de dialog între studenți și reprezentanții studenților, reprezentanții universităților și reprezentanții Ministerului Educației Naționale, pe tematica drepturilor studenților și accesului la aceste drepturi. Prima consultare va avea loc în cadrul Adunării Generale de la Craiova, din perioada 28 – 31 august 2014.
Uniunea Studenților din România este o organizație umbrelă, la nivel național, pentru 100 de asociații studențeşti şi de tineret din 20 centre universitare. Scopul statutar al federației este acela de a reprezenta, promova şi apăra drepturile studenților, în raport cu actorii relevanți la nivel național, în special cu Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Parlamentul, Guvernul, Preşedinția României, precum şi Municipalități şi Universități.

