Hoza Nicoleta Valeria iulie 25, 2012

Aveți un copil cu vârsta de 6-10 ani? Îl așteaptă o vacanță lungă, în care v-ați dori să îi umpleți timpul cu activități educative, creative și relaxante în același timp? Global Mindscape vă vine în întâmpinare cu o propunere inedită: urcați-l pe micuț în Caravana Muzeelor și porniți într-o călătorie prin cinci muzee bucureștene, în care se vor desfășura, în vacanța de vară, ateliere de educație cultural-artistică. Prin intermediul jocului și al artelor, copiii vor descoperi, pe înțelesul lor, câteva secrete ale muzeelor și tehnici artistice inspirate de obiectele de preț găzduite de acestea. Pe care, firește, le vor experimenta: cu pensula în mână și foaia albă în față, prin lucrări în creion, pastel, cărbune, tempera sau chiar modelaj.

Atelierele de vacanță ale Caravanei Muzeelor se desfășoară săptămânal, de miercuri până sâmbătă, orele 10.00 – 12.00, în perioada 11 iulie – 8 septembrie și sunt găzduite de: Muzeul Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”, Muzeul Național al Pompierilor, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul de Artă “Vasile Grigore – pictor și colecționar” și… un muzeu-surpriză la care se oprește Caravana în luna septembrie. Angelica Iacob (specialist educație culturală) și Eduard Constantin (artist) vor conduce Caravana prin cele cinci muzee.

La sfârșitul lunii iulie și la mijlocul lunii august Caravana poposește la un muzeu care, prin obiectele pe care le vor observa îndeaproape, ii poartă în lumea tehnicii: Muzeul Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” (25-28 iulie și 8-11 august). Se vor raspunde la întrebări cum ar fi: cum se folosea un telefon în secolul XX? Cât și în ce fel seamănă acesta cu tabletele din ziua de astăzi? Vor afla multe lucruri curioase, vor compara obiectele, vor împărtăși ideile și vor realiza schițe în pastel sau cărbune, înțelegând modul de funcționare a obiectelor prezentate.

Urmează stația Foișorul de Foc și destinul pompierilor (1-4 august și 29 august-1 septembrie). La Muzeul Național al Pompierilor vor descoperi turnul de observare a incendiilor – cea mai înaltă construcție a Bucureștiului la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum și pompe, machete, uniforme, medalii; vor realiza un steag, vor face fotografii cu o cască și îi vor cunoaște pe cei care ne protejează de foc.

Următoarea oprire a Caravanei ne prilejuiește o vizită Cu șevaletul la Muzeul Satului (15-18 august). Într-o poieniță a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, zona Moldovei, unde copii isi vor întinde șevaletele și, ca niște mici, dar veritabili artiști inspirați de impresionism, vor picta în aer liber ceea ce ne înconjoară (ținând cont de momentul zilei și de colțul în care ne așezăm șevaletul): copaci, case, fântâni și… ce alte idei ne mai inspiră peisajul.

În perioada 22-25 august Caravana oprește la Muzeul de Artă Vasile Grigore – pictor și colecționar”, unde vor descoperi împreună personalitatea artistului și colecționarului: Vasile Grigore și secretele unei colecții. În prima zi (miercuri, 22 august) vor picta o natură statică în culori vii, la fel ca Vasile Grigore, pentru a-i înțelege mai bine stilul și preferințele.

Caravana Muzeelor așteaptă copiii mai curioși din fire la ultima sa oprire: Un muzeu-surpriză în peisajul Bucureștiului (perioada 5-8 septembrie).

Detalii și înscrieri:
www.globalmindscape.ro, office@globalmindscape.ro, 0724 083 932