Hoza Nicoleta Valeria noiembrie 9, 2012

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a făcut peste o sută de controale la universităţi, unde s-au constatat nereguli privind înregistrările taxelor, astfel aplicându-se amenzi în valoare de 50.000 lei, dar şi avertismente.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 17 amenzi contravenţionale, în valoare de 50.000 de lei, şi 39 de avertismente, precizează sursa citată.

Astfel, au fost verificate listele tarifelor pentru cursuri şi alte activităţi educaţionale, dar şi actele din care să rezulte obiectul de activitatea unităţilor de învăţământ.

La câteva dintre universităţile verificate, nu a fost găsit codul unic de înregistrare din care să rezulte obiectul de activitate pentru care unitatea de învăţământ a fost autorizată să funcţioneze sau programul de funcţionare (Dolj). De asemenea, nu erau afişate listele cu tarifele aferente cursurilor şi condiţiile de plată (Vaslui, Iaşi, Cluj, Bihor) sau taxele percepute în anul şcolar 2012-2013 pentru înscriere, şcolarizare şi reexaminare (Vrancea).

De asemenea, în unele cazuri era condiţionată primirea dosarului de completarea unei declaraţii pe proprie răspundere prin care candidatul se angaja că nu va urma simultan mai mult de două programe de studii, indiferent de nivelul şi forma de finanţare.

În urma controalelor desfăşurate în universităţi au mai fost găsite nereguli cu privire la neprecizarea condiţiilor de reziliere a contractului (Iaşi), a modului de restituire a taxelor achitate în plus peste perioada de şcolarizare (Suceava), neindicarea tuturor taxelor percepute stabilite prin hotărârea Senatului universităţii (Dâmboviţa), inexistenţa în contracte a clauzelor de reziliere sau de încetare a contractului (Bucureşti).

„În Iaşi – în contract erau prevăzute la «Termene şi condiţii de plata » că taxele achitate nu se returnează în nicio situaţie şi la «Drepturile şi obligaţiile studentului » că nu poate solicita restituirea taxelor achitate în cazul exmatriculării sau al continuării studiilor la altă instituţie şi că trebuie să achite integral taxa de studii pentru întreg anul universitar”, mai precizează sursa citată.

Controalele au fost desfăşurate în perioada 8-17 octombrie 2012.

 

Sursa articol Mediafax