Liderii Uniunii Studenţilor din România vor supune dezbaterii publice, începând cu 15 mai, un Plan Strategic de Măsuri pentru îmbunătăţirea politicilor de tineret, care urmăreşte, în principal, rezolvarea problemelor legate de educaţie şi de lipsa unei locuinţe, precum şi integrarea pe piaţa muncii. Planul este elaborat de reprezentanţii studenţilor care au participat, în urmă cu două săptămâni, la primul Congres al Studenţilor din România.
La capitolul educaţie, Planul Strategic de Măsuri pentru îmbunătăţirea politicilor de tineret va prezenta soluţii la probleme precum abandonul şcolar, violenţa din şcoli, accesul inegal şi inechitabil la educaţie, neconcordanţa între programa universitară şi piaţa muncii, precum şi lipsa unui profil al absolventului, mai exact a unui nivel de competenţă teoretică şi practică pe care ar trebui să-l ofere fiecare specializare în parte.
În privinţa integrării pe piaţa muncii, studenţii vor să propună idei de armonizare a cerinţelor pieţei muncii cu standardele de formare academică şi şcolară.
Problema locuinţelor ar putea fi rezolvată, potrivit Uniunii Studenţilor din România, prin stimularea intrumentelor bancare pentru tineri – în prezent, ineficiente şi greu accesibile, dar şi prin gestionarea corectă a programelor prin care se construiesc case pentru tineri, astfel încât acestea să ajungă cu adevărat la destinatarii lor şi nicidecum în altă parte, după criterii preferenţiale.
"După dezbaterea publică, planul de măsuri va fi supus unei asumări politice unanime, urmând să fie implementat în parteneriat cu instituţiile publice responsabile.
Pe 2 mai este Ziua tineretului, însă trebuie să constatăm cu regret că, după 18 ani de tranziţie şi incertitudini, autorităţile publice responsabile cu problemele de tineret continuă să dea «pâine şi circ» tinerilor de ziua lor, în loc să elaboreze şi să implementeze o politică de tineret coerentă. Practic, România este singura ţară din Europa care nu are o politică naţională de tineret asumată politic, care să precizeze statutul, drepturile, responsabilităţile şi rolurile pe care le au tinerii în societate", afirmă George Păduraru, preşedintele Uniunii Studenţilor din România.
Sursa: Cotidianul.ro

