Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, al cărei principal obiectiv este să ajungă printre primele 500 de universităţi ale lumii, vrea să atragă în următorii 3, 4 ani 5000 de studenţi străini (acum are sub 1000), mai ales la masterat şi doctorat, a declarat ieri unul dintre prorectori, Toader Nicoară. Pentru asta, îşi va mediatiza oferta în primul rând în ţările unde trăiesc români (Moldova, Ucraina, Serbia şi Macedonia), dar şi în Bazinul Mării Mediteraneene (Turcia, Cipru), în Tunisia, Maroc sau Senegal, precum şi în Orientul Îndepărtat sau America de Sud.
În ceea ce priveşte masteratele, o cincime dintre ele sunt realizate în parteneriat cu universităţi din străinătate (Franţa, Italia, Germania, Austria), iar referitor la doctoratele în cotutelă, există deja o colaborare fructuoasă cu şcoli superioare din Franţa, Germania sau Austria. Astfel, datorită acestor parteneriate, studenţii din spaţiul francofon mai puţin dezvoltat ca şi calitate a vieţii vor avea posibilitatea de-a obţine o diplomă de masterat sau doctorat recunoscută în spaţiul UE – de altfel, UBB şi-a pus în plan să atragă conducători de doctorat de la marile universităţi ale lumii. Cum în UE nu există o normă care să stabilească costurile unui masterat sau a unui doctorat, iar România este stat membru, UBB speculează situaţia cu abilitate, deoarece nu toţi tinerii îşi pot permite un doctorat la Oxford. Profesorul Nicoară ne-a informat că dacă în Marea Britanie, un masterat costă între 8 şi 14.000 de lire sterline, la UBB suma ajunge la 1000.
SURSA: Ziarul Gandul

