Rodica Avornic, originara din Chişinău, este studenta în anul al III-lea la Facultatea de Drept, Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi. Membra ELSA (European Law Students Association) şi ATRAG (Asociaţia Tinerilor Români din Afara Graniţelor), Rodica a demonstrat pana acum multa tenacitate si implicare in proiecte din sfera ONG-urilor. Spre exemplu, in cadrul ELSA a participat la proiectul Lawyers at Work, facilitându-le studenţilor de la Drept din Iaşi posibilitatea de a obţine un stagiu de practică de 2 săptămâni la biroul unui avocat, iar in aprilie a participat la Proiectul SimPE – Simularea Parlamentului European – în Cluj, unde a fost parlamentar european timp de o saptamana. ” In cadrul activitatilor de la Cluj, am pus în practică ceea ce am studiat în primul an de facultate la materia Drept Comunitar – o experienţă foarte utilă„, ne-a povestit Rodica. Rodica se afla pe val din perspectiva carierei pentru ca in acest an a obţinut două stagii de practică: unul la Judecătoria Iaşi, pe lângă dna Judecător Marilena Aionesei şi la biroul dnului avocat Ionel Nechita. Si pentru ca oamenii deosebiti petrec timpul in moduri deosebite, in putinul timp liber ramas, Rodica vrea sa coordoneze un proiect de înfiinţare a unei trupe de teatru de amatori – „Am avut aceasta idee, deoarece dintotdeauna am avut o slăbiciune pentru arta actoricească„, s-a destainuit Rodica. Dar aventura nu se opreste aici si incepe cu un domeniu tenebros si captivant in acelasi timp – CRIMINALISTICA.
Reporter: Rodica, dupa Scoala de Vara de la Sulina, cu ce amintiri pleci in bagaj?
Rodica: Aici sintagma no comment chiar îşi are locul A fost minunat! Şi nu exagerez! Am cunoscut oameni noi, care au devenit cu o viteză cosmică nespus de dragi mie. Am plâns ca nişte copii mici marţi când a trebuit să ne spunem la revedere. Excursia pe Dunăre e o amintire nespus de plăcută – o frumuseţe de ţi se taie respiraţia! Am avut onoarea de a cunoaşte şi de a discuta cu un număr impresionant de personalităţi din politica (şi nu numai!) autohtonă din România. Am participat la Ecologizarea străzilor Sulinei. A fost o săptămână plină de evenimente memorabile!
Reporter: Care a fost cea mai amuzanta amintire a ta din Tabara de la Sulina?
Rodica: Au fost multe momente care mi-au adus zâmbetul pe buze – insa cele mai multe le-am trait in timpul jocurilor interactive de dinaintea conferinţelor, de exemplu. Bogdan si Bogdănel au stiut cum să ne înveselească. Au fost bravo!
Reporter: Si pentru ca vacanta este pe sfarsite, stiu ca tu vrei sa te specializezi pe criminalistica. De unde pasiunea pentru acest domeniu?
Rodica: Există mai multe teorii, insa „Vina esenţială”:) este a dnei profesor Michinici – nu ai cum să nu iubeşti criminologia dacă ea îţi predă. Plus, de mică am fost fan Hannibal Lecter, Silence of the Lambs etc, şi având acum posibilitatea de a interactiona direct cu domeniul, m-am lăsat dusă de val. Acum mă uit la serialul american Criminal Minds, despre criminali în serie şi o echipă de profileri din FBI şi îmi doresc să mă fi născut în SUA, pentru că doar acolo există această profesie. Însă nu pot spune cu siguranţă că voi face o carieră din criminologie. Am finisat abia 2 ani de drept, mai am timp pentru a lua decizii.
Reporter: Ce personaj din mafia internationala a anilor 1910 – 1970 te-a marcat?
Rodica: Nu pot afirma că m-a marcat vreun personaj din mafie. Îmi plac (sună straniu, ştiu) criminalii în serie, care acţionează în singurătate, maximum în cuplu, şi îşi menţin anonimatul; spre exemplu- Ted Bundy sau cuplul Martha Beck şi Raymond Fernandez.
Reporter: Ce planuri ai pentru urmatoarele luni?
Rodica: Aştept cu nerăbdare luna octombrie pentru a reveni în Iaşi. Însă cu şi mai mare nerăbdare aştept martie 2012, pentru a pleca în Atena. Voi studia tot semestrul II la Kapodistrian University of Athens, în calitate de bursier Erasmus. Sunt sigură că va fi o experienţă minunată.
Interviu realizat de Bogdan Daradan

