Hoza Nicoleta Valeria martie 11, 2014

vizual 2Proiectul ReBranders, organizat sub umbrela organizației AIESEC București, s-a încheiat după 6 săptămâni în care tinerii internaționali au oferit ajutorul instituțiilor bucureștene care doreau o repoziționare pe piață.

Veniți din Brazilia, Argentina, Mexic, Spania, Lituania și China, cei 12 tineri cu pregătire teoretică în ariile subsumate rebranding-ului, și-au adus contribuția la realizarea a patru campanii de repoziționare pe piață în cadrul următoarelor entități: Hostelul Green Frog, Agenția de turism Seta Travel, Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine și Facultatea de Inginerie cu predare în limbi străine.

Ceremonia de închidere a proiectului a avut loc joi, 6 martie 2014, la care au luat parte reprezentanți din cadrul celor 4 instituții, tinerii internaționali și membrii AIESEC București.

Fiecare dintre cei 4 reprezentanți ai instituțiilor participante la proiect a avut ocazia să își împărtășească opinia cu privire la munca depusă de tineri, arătându-se mulțumiți de rezultate. De cealaltă parte se aflau tinerii internaționali care au susținut că a fost cea mai frumoasă experiență a lor și nu au contenit din a ne lăuda țara și frumusețile ei.

În cadrul ceremoniei a fost făcut un anunț important: Proiectul ReBranders va continua în București cu ediția de vară pentru a veni și în ajutorul altor instituții care au nevoie de repoziționare pe piață în vederea creșterii vizibilității și a obținerii unui public fidel.

AIESEC București este parte a celei mai mari organizații de tineri la nivel internațional, prezentă în peste 124 de țări și teritorii. Organizația oferă tinerilor o experiență de dezvoltare inedită, bazată pe oportunități de leadership și posibilități de exchange într-un mediu internațional. Prezența AIESEC în România s-a făcut remarcată timp de 23 de ani, inițial în București, iar în present în alte 13 orașe.