Hoza Nicoleta Valeria noiembrie 26, 2012

Volumul „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, de Andrei Pleşu, apărut la editura Humanitas, a fost desemnat Cartea Anului 2012, într-o ceremonie organizată vineri seară, la sediul din Bucureşti al Uniunii Scriitorilor din România (USR).

Premiul pentru Cartea Anului 2012, în valoare de 10.000 de lei, a fost acordat de publicaţia România literară, cu sprijinul financiar al Guvernului României.

Premiul a fost decernat de juriul format din: Nicolae Manolescu – preşedinte, Gabriel Chifu, Cosmin Ciotloş, Sorin Lavric, Simona Vasilache şi Mihai Zamfir.

Pentru premiul pentru Cartea Anului 2012 au mai fost nominalizate volumele: „Vântureasa de plastic”, de Marius Chivu (editura Brumar), „Opere poetice. 1909-1962”, de T.S. Eliot; traduceri de Şerban Foarţă, Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu şi Şerban Foarţă & Adriana-Carmen Racoviţă (editura Humanitas Fiction), „Ce rămâne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha”, de Mircea Mihăieş (editura Polirom), „I. L. Caragiale şi caligrafia plăcerii”, de Dan C. Mihăilescu (Editura Humanitas), „La pierderea speranţei”, de Nicolae Prelipceanu (Editura Casa de pariuri literare), „Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia”, Nicolae Steinhardt, ediţie critică de George Ardeleanu (editura Polirom), şi „Infinitul dinăuntru. Şase povestiri despre om, societate, istorie”, de Vlad Zografi (editura Humanitas).

Manolescu a făcut referire şi la volumele care au primit în perioada 2002 – 2011 premiul pentru Cartea Anului, spunând că acestea sunt „un indicator pentru starea literaturii române”, pe această listă a premianţilor apărând atât nume foarte mari, cât şi genuri literare diferite.

Printre câştigătorii ediţiilor trecute se numără Gabriel Liiceanu, cu „Uşa interzisă” (editura Humanitas), în 2002, Monica Lovinescu, pentru „Jurnal III” (editura Humanitas), în 2003, colectivul de traducători coordonat de Cristian Bădiliţă, pentru traducerea primelor două volume din „Septuaginta” (editura Polirom), în 2004, şi în 2005, Florina Ilis, pentru „Cruciada copiilor” (editura Cartea Românească), şi Andrei Cornea, pentru „Când Socrate nu are dreptate” (editura Humanitas). În 2006, premiul Cartea Anului a fost decernat lui Florin Ţurcanu, pentru volumul „Mircea Eliade. Prizonierul istoriei” (editura Humanitas), în 2007 – Mircea Cărtărescu, „Orbitor”, vol. III (editura Humanitas), în 2008 – Eugen Negrici, „Iluziile literaturii române” (editura Cartea Românească), în 2009 – Varujan Vosganian, „Cartea şoaptelor” (editura Polirom), în 2010 – Ion Vianu, „Amor intellectualis” (editura Polirom), iar în 2011 – Marta Petreu, „Acasă, pe Câmpia Armaghedonului” (editura Polirom).

 

Sursa articol Mediafax