Fundaţia PRAIS, alături de partenerii săi, celebrează în această săptămână încheierea celei de a doua ediţii anuale a mişcării naţionale “Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS, printr-o caravană a ceremoniilor de premiere a celor mai active Cluburi SETS – Mișcare și Distracție din București.
7 școli din București au sărbătorit alături de echipa Fundației PRAIS și partenerii acesteia câștigarea unuia dintre trofeele SETS din această ediție. Peste 1.400 de elevi și 80 de cadre didactice membri în cele 7 Cluburi SETS câștigătoare au fost răsplătiți cu premii constând în echipamente sportive și alte materiale ce încurajează abordarea unui stil de viață sănătos.
Inovaţia mişcării SETS, Cluburile SETS – Mişcare şi Distracţie sunt organizate voluntar, în fiecare an, de către elevi, care cu sprijinul profesorilor coordonatori înscriu pe platforma online www.sets.ro clubul, precum și toate acţiunile şi fotografiile de la activitățile desfășurate pe parcursul anului școlar. De la lansare până în prezent, 9.766 elevi înscriși voluntar în 240 Cluburi SETS au urmat îndemnul membrilor Consiliului Ştiinţific SETS ce recomandă ca deviză a stilului de viaţă sănătos “Moderaţie, Echilibru şi Variaţie” și au desfășurat 3.531 activităţi fizice esenţiale în dezvoltarea lor armonioasă, în asociere cu alimentaţia echilibrată.
În cadrul ediţiei SETS din acest an, trofeele pentru cele mai active Cluburi SETS – Mişcare şi Distracţie din București au fost obţinute de către:
Sector 1 – Clubul Sport is Fun, Şcoala Mea
Sector 2 – Clubul Sportis, Şcoala Gimnazială nr. 62
Sector 3 – Clubul Titanii Sănătății, Şcoala Gimnazială nr. 195
Sector 4 – Clubul 1, 2…9 Facem Mișcare, Școala Gimnazială „Elena Farago”
Sector 4 – Clubul Ozone, Școala Gimnazială nr. 99
Sector 5 – Clubul 127 Spiridușii, Școala Gimnazială nr. 127 „Republica Peru”
Sector 6 – Clubul Sportivii Activi, Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncuşi”
În România, SETS a angrenat până în prezent 79.529 de elevi din ciclul primar din 252 de şcoli din Bucureşti, Roman
şi, din acest an, şi din Cluj-Napoca, 3.000 de cadre didactice şi peste 160.000 de părinţi, 2 milioane – public larg. În cadrul parteneriatului cu SETS, 200 de studenţi din cadrul UNEFS au susţinut voluntar 145 de lecţii deschise,
demonstraţii sportive, devenind adevărate modele pentru elevi.
Următoarea ediţie SETS va demara în toamnă, odată cu începerea noului an şcolar 2013-2014. Pe lângă intervențiile
directe în şcoli, mişcarea naţională SETS a dezvoltat şi un portal de informare publică dedicat atât părinţilor, cât şi copiilor – www.sets.ro, precum şi propria pagină de Facebook /MiscareaSETS, cu peste 10.600 de like-uri.
“Încheiem această a doua ediţie SETS cu satisfacţia că, în urma demersurilor noastre constante de informare şi
educare din ultimii ani de când mişcarea a fost lansată, tot mai multe familii din România au fost receptive la mesajul nostru, al membrilor Consiliului Ştiinţific SETS şi al partenerilor noştri extraordinari, de promovare a unui stil de viaţă sănătos, a unei nutriţii echilibrate şi a mişcării fizice. Am demonstrat că putem acţiona direct pentru prevenirea obezităţii infantile, scopul mişcării noastre, şi că putem oferi tinerei generaţii modele inspiraţionale care le vor influenţa în bine obiceiurile de stil de viaţă. Acţionând acum, împreună, putem fi arhitecţii propriului nostru viitor sănătos!”, a declarat Silvia Bucur, Preşedinte al Fundaţiei PRAIS, iniţiatoarea mişcării SETS.
Mișcarea SETS are ca obiective prevenirea obezităţii infantile şi promovarea stilului de viaţă sănătos în rândul
familiilor din România, pe o perioadă de 5 ani, într-o abordare holistică: minte, trup şi spirit. Partenerii mişcării SETS sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Inspectoratele Şcolare din Bucureşti, Neamţ şi Cluj, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Federaţia Română de Atletism, Universitatea
Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Societatea Română de
Nutriţie, Federaţia Romalimenta, Carrefour.2 Mişcarea SETS face parte din cea mai mare reţea globală de prevenire a obezităţii – Epode International
Network
(EIN), ce reuneşte 25 de programe cu metodologii similare din 15 ţări printre care: Franţa, Belgia, Spania, Olanda,
Grecia, Canada, Brazilia, Mexic, Polonia, Portugalia, Australia şi Noua Zeelandă, în cadrul căreia mişcarea SETS este
membru activ. Anul trecut, EIN a fost desemnată de către DG SANCO drept „Best Health promotion European project”, iar intervenţiile pe activităţi fizice din cadrul mişcării “Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS sunt recunoscute ca model de bună practică.

