Hoza Nicoleta Valeria iulie 30, 2012

Majoritatea părinților elevilor de gimnaziu (82,8%) sunt de părere că folosirea  calculatorului și a unor programe educative interactive ajută la fixarea cunoștințelor dobândite în timpul predării, relevă o cercetare realizată deMEDNETMarketingResearchCenterîn luna iulie 2012.

Încă și mai important, 88.4% dintre părinții din această categorie consideră că existența unor cursuri de operare pe calculator în școală este importantă și foarte importantă pentru ca elevii să acumuleze aceste competențe de la o vârstă fragedă.

Pe regiuni, părintii bucureșteni par să acorde acestei forme de predare și contribuției sale la îmbunătățirea rezultatelor școlare o importanță mai mare decat o fac omologii lor din țară.

Pe de altă parte, ceva mai mult de jumătate din totalul respondenților (51,6%) au afirmat că, în anul școlar care tocmai s-a încheiat, școlile la care învață copiii lor din ciclul gimnazial nu au inclus în programă cursuri de operare calculator, in timp ce alți 40% au declarat că astfel de cursuri au fost organizate în școlile frecventate de copiii lor.

În timp ce 42% dintre părinți consideră că în școli sunt insuficiente calculatoare pentru nevoile actuale, 63,2% dintre cei intervievați au declarat că școlile unde învață copiii lor sunt dotate cu calculatoare care pot fi folosite atât de elevi, cât și de profesori în scopuri educaționale, dar numai în 20,8% din cazuri ele sunt suficiente pentru nevoile actuale.

Cercetarea MEDNET și-a propus să afle ce cred părinții elevilor de gimnaziu din România despre dezvoltarea de competențe în domeniul informatic în cadrul acestei etape școlare, despre dotările actuale ale școlilor precum și despre utilizarea unor instrumente interactive în procesul de învățare.

Studiul a fost derulat în perioada 9-16 iulie 2012, prin intermediul interviurilor telefonice, pe un eșantion de 250 de persoane, reprezentativ la nivel național pentru populația adultă +28 ani, părinți de copii din clasele V-VIII din Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Craiova, Galaţi, Braşov, Suceava, Târgovişte şi Deva.