A cincea editie a Forumului Organizatiilor Studentesti din Romania, organizat de ANOSR, s-a incheiat cu un „Sofa Debate” organizat Luni, 1 martie in Sala de Festivitati a Liceului bilingv Miguel de Cervantes. Studentii au discutat intens noua Lege a Educatiei, si au hotarat ca in toate aspectele in domeniul educatiei studentii sa fie tratati ca parteneri egali de dialog. La dezbatere au fost prezenti si reprezentanti ai ARACIS si Ministrul Educatiei, Cercatării, Tineretului si Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu.
In cadrul dezbaterii, ANOSR a punctat o serie de prioritati ale studentilor în ceea ce priveste noua lege a educatiei precum: dorinta de a avea o lege coerentă cu solutii ale problemelor reale din sistem, introducerea unui statut al studentului – girul respectarii drepturilor studentilor, o investitie mai mare a statului in educatie, necesitatea consultarii reprezentantilor studentilor în ceea ce priveste realizarea legii educatiei.
ANOSR a declarat ca saluta dorinta domnului ministru de a recunoaste educatia non-formala in Romania, fiind in concordanta cu propunerile ANOSR facute in trecut. Totodată studentii isi declara reticenta fata de viziunea domnului Funeriu in ceea ce priveste implicarea statului in educatie. „Sub nici o forma statul nu trebuie sa se transforme dintr-o structura care sustine educatia intr-un stat care asista educatia, micsorarea alocatiilor bugetare care sa sustina educatia fiind o grava greseala si un adevarat pericol pentru societatea romanesca”, au declarat reprezentantii ANOSR.
In cadrul Forumului s-a semnat si Declaratia Comuna a Organizatiilor Studentesti din Romania cu privire la principiile de baza ale miscarii studentesti in Romania. Astfel, cele 52 de organizatii studentesti din Romania reunite la Bucuresti in cadrul Forumului Organizatiilor Studentesti din Romania , reprezentand peste 500 000 de studenti din intreaga tara au recunoscut ANOSR ca reprezentantul legitim al studentilor din Romania.
Conform declaratiei, ANOSR se angajeaza sa actioneze in sensul mentinerii si respectarii statutului sau de partener real si calitativ al tuturor actorilor din educatie, in toate aspectele ce vizeaza sistemul de invatamant superior si viata studentilor.
In cadrul Forumului, studentii au propus si solutii care urmaresc sa contureze o metodologie clara a Agentiei de Credite si Burse pentru Studenti, si-au prezentat punctul de vedere legat de intarzierea oferirii burselor doctoranzilor si perspectivele de colaborare cu Consiliul National al Organizatiilor Studentesti din Republica Moldova(CNOSM).
In conformitate cu declaratia, ANOSR va condamna, in raport cu activitatea de reprezentare a studentilor, orice influenta formala sau neoficiala, indiferent de natura acesteia: politica, functionala sau financiara si va reprezenta in continuare studentii prin intermediul organizatiilor studentesti, promovand echitabil viziunea acestora la nivel national.

