Departamentul de Exil si Minoritati al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) continua in 2011 proiectul educational si de cercetare (Hi)stories and Reconciling Memories. Multiethnic Communities and Politics of Cultural Heritage in Transylvania, Romania, in colaborare cu Laboratoire d’Anthropologie des Mondes Contemporains, Université Libre de Bruxelles (LAMC, ULB) si cu sprijinul financiar al Fundatiei Konrad Adenauer. Dupa un training in metode de cercetare istorice si antropologice efectuat cu studentii participanti la proiect, in luna iulie s-a desfasurat cercetarea de teren in Bucuresti (4-6 iulie, 13-16 iulie), in localitatea Calnic/Kelling (judetul Alba) si in Sibiu. Cercetarea a fost coordonata de doi profesori, Damiana Otoiu (Directoarea departamentului „Exil si minoritati” al IICCMER si cadru didactic la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea din Bucuresti, FSPUB) si David Berliner (LAMC, ULB). Echipa proiectului este formata din studenti de la FSPUB: Andreea Apostol, Alexandru Belc, Cristina Golomoz, Szilard Pap, Alin Savu, respectiv de la ULB: Manon Istrasse.
Aceasta cercetare de teren a avut o dubla tematica. Pe de o parte, echipa de cercetatori a documentat evolutia relatiilor interetnice in perioada postbelica si politicile regimului comunist fata de minoritati intr-o comunitate multietnica transilvaneana (satul Calnic, cu o populatie de origine saseasca, romana, roma). Pe de cealalta parte, interesul de cercetare s-a indreptat catre procesul de patrimonializare si de integrare in lista patrimoniului national/ UNESCO a unor monumente sau site-uri sasesti din Transilvania. Acest proces incepe in cazul Calnicului inca din anii 60, fiind asadar strans legat de modul in care Partidul Comunist scrie si rescrie istoria minoritatilor transilvanene.
Fiind in egala masura un proiect de cercetare exploratorie si un proiect educational, proiectul a vizat si familiarizarea studentilor si a tinerilor cercetatori cu metodele stiintifice ale cercetarii antropologice si istorice. Proiectul a inclus seminarii de pregatire asupra diferitelor metode de cercetare etnografica si istorica (desfasurate in timpul cercetarii de teren sau care au precedat cercetarea), conduse de cei doi profesori coordonatori.
Folosind mijloacele studiului etnografic si ale istoriei orale, cercetatorii prezenti pe teren au adunat marturii, fotografii si documente din arhive private, observatii si capturi vizuale ale localitatii. Proiectul a implicat si cercetare in arhivele statului (Calnic, Bucuresti) si ale bisericii (Arhivele centrale ale bisericii evanghelice C.A. din Romania, Sibiu). Toate materialele adunate in urma cercetarii de teren pot fi consultate la arhivele IICCMER, fondul Patrimonio/(Hi)stories and Reconciling Memories 2011.






