Hoza Nicoleta Valeria decembrie 10, 2012

Palatul Parlamentului a fost gazda deschiderii celei de-a XVI-a ediții a Congresului pentru Studenți și Tineri Medici, pe data de 06 Decembrie 2012. Deschiderea oficială a congresului s-a bucurat de o prezență numeroasă în  rândul studenţilor, dar şi de invitaţi de seamă din partea conducerii U.M.F. „Carol Davila” din Bucureşti.

În cuvântul său de deschidere, rectorul Universității de Medicină “Carol Davila”, Acad. Dr. Ioanel Sinescu, a ținut să îi felicite pe studenți pentru organizarea acestui eveniment și să le ofere câteva îndemnuri:

De la o asemenea manifestare nu putea lipsi nici decanul Facultății de Medicină U.M.F. “Carol Davila”, Prof. Dr. Doina Pleșca care i-a îndemnat pe studenţi:

„Să vă aplecați mereu asupra suferinţei, fapt ce poate fi realizat doar prin muncă și prin dăruire”. Decanul Facultăţii de Medicină a ţinut, de asemenea, să îi felicite pe reprezentanţii SSMB pentru câştigarea locului I la categoria Cea mai activă asociație a studenților la medicină, în cadrul Galei Sănătății, ediția a IV-a, organizată de Sănătatea Media Group:

Congresul pentru Studenți și Tineri Medici va îngloba o varietate de acțiuni ştiinţifice: conferințe, workshopuri și festivitatea de premiere a celor mai bune lucrări ştiinţifice ale tinerilor studenți și medici, prezentate în timpul congresului.

“Sper că va ieși un congres, daca nu perfect, atunci aproape perfect”, a declarat Adelina Toma, vicepreședintele SSMB.
Manifestarea se va bucura de o prezență numeroasă, însuşi președintele Societății Studenților în Medicină din București și totodată organizatorul evenimentului, Cristian Moise, a afirmat: “Numai ceva mistic putea aduce împreună atâta știință pură la acest congres”.

La deschiderea oficială a congresului au participat rectorul universității de Medicină, Acad. Dr. Ioanel Sienscu,  președintele Senatului U.M.F. “Carol Davila”, Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel, care a ținut și cursul magistral de început, decanul Facultății de Medicină, Prof. Dr. Doina Pleșca, precum și Prof. Dr. Viorel Jinga, prodecan al Facultății de Medicină, care a felicitat studenții pentru locul I obținut la Gala Sănătății şi le-a urat succes pe mai departe.
Lucrările continuă în perioada următoare (7-8 decembrie) în clădirea Facultăţii de Medicină U.M.F. „Carol Davila” din Bucureşti cât şi în Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic „Dr. Ioan Cantacuzino” şi Institutului de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu”.

 

Sursa artico Amosnews