Tineretul Liber aprilie 22, 2008

Federaţiile studenţeşti se încaieră din nou, motivul fiind, de data aceasta, Congresul Studenţilor, ce va avea loc astăzi la Palatul Parlamentului. La evenimentul ce se vrea a fi o dezbatere privin problemele sistemului universitar, Uniunea Studenţilor din România (USR) a invitat o serie de oameni cu greutate de la preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu, la ministrul Cristian Adomniţei, rectori şi reprezentanţi ai învăţământului superior. Deşi, în primă instanţă erau anunţaţi ca participanţi, rivalii de la Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) au lansat, ieri, o serie de acuzaţii la adresa organizatorilor, susţinând, printre altele că USR-ul funcţionează în ilegalitate şi că respectivul congres nu este altceva decât o întâlnire politică ce are scopuri electorale.

Mai exact, preşedintele UNSR, Gabriel Petrea, a făcut apel la o sentinţă emisă vara trecută de Tribunalul Bucureşti prin care schimbarea conducerii la vârful USR, operată în luna aprilie 2006, era suspendată. În replică, preşedintele USR, George Păduraru respinge cele susţinute de UNSR-işti, refuzând însă să comenteze şi acuzaţiile referitoare la implicaţiile electorale ale Congresului: „Asistăm la o minciună. Problema este rezolvată încă din septembrie, anul trecut şi încă nu s-a dat o sentinţă definitivă. Dacă nu am fi funcţionat legal, cum ne-ar mai fi recunoscut Ministerul Educaţiei şi cum mai puteam contracta proiecte?” Cea de-a treia federaţie, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a anunţat, la rându-i, că nu va participa la congresul de azi.

Ziarul Gandul