Hoza Nicoleta Valeria noiembrie 19, 2012

Câte un exemplar din celebrele obiecte (pălărie şi baston) ale lui Charlie Chaplin va fi vândut la licitaţie, la sfârşitul săptămânii, la Los Angeles.

Casa de Licitaţie Bonhams a evaluat preţul obiectelor respective la 40-60 de mii de dolari. Lucy Carr, expertul în antichităţi al Casei de Licitaţie Bonhams, a precizat că nu se ştie câte pălării şi câte bastoane au mai rămas nevândute. Exemplarele care se vor scoate duminică la licitaţie provin dintr-o colecţie privată.

Actorul britanic a devenit celebru cu figura sa de vagabond împiedicat, cu pălăria într-o parte şi cu baston în mână. Potrivit unor legende hollywood-iene, personajul interpretat de artistul britanic s-a născut din greşeală, într-o zi ploioasă, în Studioul Keystone: el a ieşit în evidenţă prima oară în 1914, în filmul de scurt metraj „Cursă de maşini pentru copii la Veneţia” (Kid Auto Races at Venice), iar ultima oară, a jucat în 1936, în filmul „Timpuri moderne” (Modern Times).

 

Sursa articol Rador