catalina mai 29, 2019

Două seturi de recomandări politice pentru susţinerea creativităţii tinerilor, respectiv pentru sprijinirea coproducţiilor europene au fost adoptate joi, la Consiliul Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport, desfăşurat la la Bruxelles, reuniune prezidată de ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, în contextul deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului UE.

Potrivit unui comunicat al MCIN, în cadrul Consiliului s-a discutat şi despre posibile noi măsuri la nivelul Uniunii Europene în vederea combaterii dezinformării şi a recâştigării încrederii cetăţenilor europeni în mass-media.

„Viitorul Europei depinde de tinerii europeni. Sunt, însă, generaţiile tinere pregătite pentru viitor? Trebuie să facem mai mult decât să le oferim educaţie şi formare profesională. Este necesar să le îmbunătăţim potenţialul creativ şi gândirea critică. Tinerii şi copiii ar trebui să aibă mai mult acces la cultură şi să fie încurajaţi să participe la activităţile culturale pentru a li se permite să facă faţă mai bine provocărilor viitoare. Pe termen lung, acest demers va stimula sectoarele culturale şi creative şi va avea un impact pozitiv asupra economiei”, a declarat ministrul Valer-Daniel Breaz, conform comunicatului citat.

Miniştrii au adoptat concluzii privind îmbunătăţirea circulaţiei transfrontaliere a operelor audiovizuale europene, cu accent pe coproducţii. „Concluziile admit că diversitatea culturală şi lingvistică a Europei reprezintă un atu important pentru sectorul audiovizual european”, precizează MCIN.

Tot în cadrul Consiliului, preşedinţia rotativă a informat cu privire la rezultatul reuniunii miniştrilor Culturii şi Afacerilor Europene care a avut loc la Paris pe 3 mai. În cadrul întâlnirii, condusă de Franţa şi de România ca preşedinţie semestrială, miniştrii şi-au exprimat angajamentul de a crea o reţea europeană de expertiză pentru patrimoniul cultural, care să ofere consultanţă şi sprijin la cerere atunci când un stat membru va avea nevoie, mai informează MCIN.