Tineretul Liber septembrie 5, 2007

POZITIE – Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR) considera initiativa Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, de a introduce un consiliu director cu puteri decizionale, pe langa senatul universitar, drept "o stirbire a autonomiei universitare".

"UNSR considera gresita initiativa conducerii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului de a introduce un consiliu director, ca organism de conducere cu sapte membri, pe langa senatul universitar. Aceasta stirbire a autonomiei universitare nu este decat un pas inapoi pentru invatamantul din Romania", se precizeaza intr-un comunicat remis de reprezentantii UNSR agentiei NewsIn.

Gabriel Petrea (foto), presedintele UNSR, a afirmat ca, "indiferent de propunerile facute, cel care ar trebui sa decida modul de conducere a universitatii trebuie sa ramana senatul universitar, for ce are in componenta sa, prin lege, minim 25% reprezentanti ai studentilor".

Reprezentantii ministerului au dezbatut, saptamana trecuta, pe marginea proiectului Legii invatamantului superior, care prevede functionarea unui consiliu director, format din sapte membri, pe langa senatul universitar. Acest consiliu are, printre atributii, posibilitatea de a demite rectorul.

www.compact.info.ro