Tineretul Liber februarie 20, 2008

Studenţii Universităţii Politehnice din Timişoara (UPT) vor beneficia, începând cu 1 februarie 2008, de gratuitate la transportul în comun din municipiu. În urma unui protocol semnat, ieri, între UPT şi Primăria Timişoarei, aproximativ 10000 de tineri politehnişti vor fi scutiţi de la plata abonamentului lunar, ce depăşeşte 78 de lei. „Noi am dorit să ajungem demult la această situaţie, dar a fost dificil de găsit formula legală. Suntem pregătiţi pentru ca 10000 dintre cei 14000 de studenţi, să beneficieze de gratuitate”, a declarat rectorul Nicolae Robu. Primarul Gheorghe Ciuhandu a precizat că va continua discuţiile privind acordarea de gratuităţi şi pentru studenţii celorlalte universităţi timişorene.

SURSA: Gandul