Probabil ca stiti premiile… Probabil ca ati aflat parerea criticilor straini… Probabil ca ati auzit reactia publicului, la Cannes, la Cluj, în delta… Probabil ca va întrebati cat sunt de justificat / meritate… A fost sau n-a fost?
Prima pornire ar fi sa va îndemn catre cinema, sa decideti singuri ce si cum. Daca n-ati plecat înca înseamna ca vreti musai un raspuns de la mine. Debutul extrem de ambitios în lung-metraj al tanarului Porumboiu (desi ne desparte doar un an, îmi place sa fac pe nebunul), realizat cu mijloace proprii (nu vorbesc doar de inteligenta si imaginatie, ci si de finante) si un tupeu binevenit (jumatate din film se întampla într-un studio TV, în trei personaje) într-un ton ironic, dar nu condescendent, caustic, dar nu sarcastic, simplu, dar nu simplist, este genul (rar) de film la care razi cu pofta încercand (în acelasi timp) sa nu-ti musti buzele si sa-ti înghiti lacrimile.
Dezbaterea televizata care vrea (?) sa stabileasca, la ceas aniversar, daca s-a petrecut sau nu revolutie în micul orasel (Vaslui, daca tineti sa stiti) e doar un pretext pentru regizor de a ne arata, discret dar ferm, cam unde stam si cat ne duce capul – o face domol, fara rautate dar si fara concesii, ajutat de un trio actoricesc impecabil (Mircea Andreescu, Ion Sapdaru, Teodor Corban), constient ca falsa dilema din titlu nu mai are, helas!, nici o relevanta. Replica anului (citez din memorie) – "Muta ba camera aia pe trepied, cine te-a învatat sa filmezi asa!?" Antologica, asemeni filmului.