Universitatea de Petrol si Gaze (UPG) din Ploiesti dispune de mai multe locuri de cazare decat este necesar, spre deosebire de alte centre de invatamant superior din tara, care s-au confruntat cu un deficit de locuri de cazare.
Potrivit sefului Serviciului Social din cadrul UPG Ploiesti, Ion Stefanescu, universitatea a pus la dispozitia studentilor anul acesta 1.770 de locuri de cazare, in conditiile in care aproximativ 1.000-1.100 de studenti au solicitat un loc in caminele din campusul universitatii. Pretul pentru un astfel de loc difera in functie de confort. Cel mai ieftin loc in caminele universitatii ploiestene costa 50 de lei, iar tariful poate ajunge pana la 210 lei. Preturile pentru locurile de cazare nu sunt insa definitive, existand posibilitatea ca ele sa se modifice in functie de subventiile acordate fiecarui student caminist.
"Pentru luna octombrie, am pastrat tarifele din anul precedent si am majorat numai in functie de cresterea costului utilitatilor: apa, electricitate, gaze. Dupa ce vom sti care este subventia pentru fiecare student, vom stabili valoarea acestor taxe", a declarat rectorul UPG Ploiesti, Vlad Ulmanu. Acesta a precizat ca anumite categorii de studenti ai UPG beneficiaza de gratuitate; este cazul celor care au parinti profesori, al studentilor orfani de ambii parinti sau al unor studenti straini, veniti la studii din Republica Moldova sau Ucraina. (I.S.)
Realitatea Romaneasca

