Partiile din tara noastra nu se ridica inca la inaltimea celor din Italia, Elvetia sau Austria. Cu toate acestea, an de an, din ce in ce mai multi impatimiti ai sportului alb aleg sa schieze in Muntii Carpati.
Atractie – La poalele Muntilor Rodnei se afla orasul Borsa, cu un important complex turistic si cu trei partii: Poiana Stiol, Varful Stiol si Pricop, acesta din urma avand si nocturna. Vatra Dornei este una dintre cele mai cautate statiuni din tara. Aici se gasesc trei partii: Dealul Negru, Parc 1 si Parc 2, un teleschi si sa nu uitam de anualele Serbari ale Zapezii. La Predeal turistii beneficiaza de o instalatie moderna de telescaun si de partii renumite precum Clabucet, Cocosul si Subteleferic.
Predealul este de asemenea raiul practicantilor de snowboard, teleboard si schi fond. Tineretul prefera insa partiile de la Busteni si Azuga, preturile fiind ceva mai accesibile in aceste statiuni. Partiile Cazacu si Sorica sunt foarte populare si aici vin si cei care nu stiu sa schieze si care prefera sacul de plastic si saniuta ca mijloc de distractie. Bucurestenii grabiti aleg drept tinta Sinaia. Aici, cei care stiu cu adevarat sa schieze pot cobori partia Carp de la Cota 2000 pana la Cota 1400. De asemenea, le mai stau la discretie si alte partii cu grad de dificultate mediu precum Valea Dorului sau Valea Soarelui. Pentru amatorii de schi extrem, Paltinis este una dintre cele mai frumoase statiuni din tara, aflata la o altitudine de 1442 m.
Poiana Brasov – lux la inaltime
Vedete, preturi piperate si telegondola Postavarul Express sunt atuurile statiunii Poiana Brasov. Aici se gasesc 12 partii de schi cu grad de dificultate diferit, dintre care o partie de schi pentru slalom, una olimpica, trei de coborare si una de slalom urias.
Ascensiunea in Masivul Postavarul este facilitata de numeroase instalatii de transport pe cablu, printre care doua telecabine, o gondola si sapte teleschiuri.
Sfaturi pentru incepatori
Util Cei care se aventureaza pe o partie trebuie sa stie ca placutele negre sunt recomandate avansatilor, cele albastre – incepatorilor, iar cele rosii arata un grad mediu de dificultate. Doua scoli de schi cunoscute sunt Ana din Poiana Brasov si Euroski din Vatra Dornei. De asemenea, iubitorii de schi vor putea in curand sa vada live, pe internet, starea in care se afla partiile din zona Maramuresului.
Ziarul Compact
www.compact.info.ro

