După cinci ani de Politehnică, mă întreb dacă a meritat. Mă gândesc la cheltuielile statului şi ale părinţilor mei, la nopţile nedormite din sesiune şi la tonele de referate pe care le-am făcut pentru laboratoare. Calculez câţi bani aş fi câştigat timp de cinci ani şi câtă experienţă aş fi acumulat. Îmi pun întrebarea "cu cât a crescut valoarea mea pe piaţă datorită facultăţii?".

Primul lucru care îmi vine în minte este tiparul general al disciplinelor. Prelegere interminabilă la curs care, de obicei, nu te implică şi laboratoare unde notezi indicaţiile aparatelor. La examene ai de reprodus câteva capitole din curs şi câteva tipuri de probleme a căror rezolvare o deprinzi mecanic, prin repetare. Cinci ani de activităţi mecanice bazate în primul rând pe memorare, de parcă o să fim ingineri la Polul Nord fără cărţi sau calculatoare în jurul nostru. În facultate nu am avut nimic de ales. Nu am fost implicat cu nimic în proiectarea propriului meu traseu de învăţare. O programă rigidă nu poate fi de calitate, pentru că răspunde identic unor nevoi, interese şi capacităţi diferite. Pe piaţă au valoare cei care ştiu să rezolve în mod creativ probleme noi, oamenii care pot face faţă ritmului de evoluţie al tehnologiilor şi ştiu să gestioneze un volum imens de informaţii aflat în creştere exponenţială.

 

Nu contează câtă informaţie înmagazinezi, ci timpul în care accesezi şi procesezi orice informaţie de care ai nevoie. Pentru a face asta, trebuie să învăţăm să ne alegem instrumentele cele mai potrivite, să lucrăm cu ele, să gestionăm informaţia, să înţelegem fenomenele şi să învăţăm cum să învăţăm. Dacă generalizez experienţa mea, aş putea compara învăţământul românesc cu aratul cu un plug de lemn stricat. În primul rând, nu se mai ară cu plugul de lemn, aşa că învăţământul ar trebui să fie restructurat şi centrat pe student, iar în al doilea rând, nici măcar acest plug de lemn nu mai funcţionează, pentru că standardele sunt din ce în ce mai relaxate, aparatele învechite, profesorii blazaţi şi studenţii mai dezinteresaţi şi neîncrezători.

 

Traian Bruma – allumni ANOSR

www.anosr.ro