"Jos limba rusă!", "Afară cu fanarioţii de la Moscova!", "Jos cotele!", "Afară cu trupele sovietice!" Asta se pregăteau să strige studenţii bucureşteni, în Piaţa Universităţii, acum 50 de ani. În noiembrie 1956, atunci când la Budapesta avea loc revolta maghiarilor. Nu au mai apucat. Deşi veniseră acolo cu zecile, cu sutele. De pe clădirile din jur, străluceau, în lumina tulbure a amiezii de noiembrie, sute de ţevi de mitralieră. Toate în poziţie de tragere. Studenţii veniseră cu piepturile goale. Cei de pe clădiri aveau epoleţi albaştri pe umeri şi glonţ pe ţeavă. Dacă mitingul ar fi început, ieşea măcel. Nimeni nu a strigat, nimeni nu a tras. Nimeni nu a păţit nimic în acea zi. N-a curs un strop de sânge în Piaţa Universităţii, nu s-a mişcat un fir de păr. În schimb, în zilele şi nopţile următoare, aresturile şi beciurile Securităţii au fost pline. Loturi şi loturi de studenţi. Ore lungi de anchetă. Procese, ani grei de puşcărie.
A învins Securitatea? Partidul? Greu de spus. Mai degrabă, se poate spune că sistemul comunist, bolşevic, importat de la Moscova, s-a dovedit a fi un colos cu picioare de lut. În decembrie ‘56, au fost desfiinţate cotele, în ‘58 au fost retrase trupele şi comisarii sovietici. Doar limba rusă a rămas, pentru unii, şcoliţi la Moscova, un ideal, pentru alţii, un vis urât care s-a prelungit până în decembrie ‘89. Un coşmar.
Un martor ocular, Adrian Cristea, un fost student arestat în lotul "Spiru Haret", rememorează, în exclusivitate pentru Adevărul, o pagină rară, unică, din obsedantul deceniu: "Golaniada împotriva limbii ruse", un miting studenţesc care nu a mai avut loc, dar care i-a marcat pe participanţi şi pe neparticipanţi, deopotrivă. Înainte să fie student şi să iasă în stradă, în Piaţa Universităţii, Adrian Cristea a fost elev la Liceul "Spiru Haret". La fel ca şi şapte-opt colegi ai săi, şi ei participaţi la mitingul eşuat, şi ei arestaţi ulterior. Şi tot pe la Liceul "Spiru Haret" a trecut şi Ion Iliescu. Cel care, în 1957, anul marilor procese ale studenţilor protestatari, a fost ales preşedintele Asociaţiei Studenţilor Comunişti. La scurt timp după ce a revenit de la Moscova, unde studiase ingineria. Şi limba rusă.
"Piaţa Universităţii era ocupată de trupe de Securitate"
– Faceţi parte din lotul foştilor elevi de la "Spiru Haret", arestaţi în noiembrie ‘56, domnule Cristea?
– Da, eu şi alţi câţiva foşti colegi de-ai mei de liceu am fost arestaţi atunci. Nu mai eram elevi, eram studenţi.
– Puteţi să ne relataţi, pe scurt, ce s-a întâmplat, de fapt, de ce aţi fost arestaţi?
– Eram student în anul trei, la Construcţii. Abia începuse anul universitar. Prin intermediul altor studenţi, noi am fost anunţaţi că o să fie o manifestaţie studenţească, asemănătoare celor care fuseseră cu două-trei săptămâni înainte la Budapesta. Se dorea, în special, scoaterea învăţământului de limbă rusă din universităţi. Se dorea o manifestaţie pentru libertăţi democratice la studenţi, pentru genul acesta de revendicări. Era programată să fie această întâlnire studenţească, în Piaţa Universităţii, la ora 16, în data de 5 noiembrie. Noiembrie '56. şi, bineînţeles, că am venit acolo. De la primul moment am observat că Piaţa Universităţii era ocupată de trupe de Securitate, care, mă rog, să zicem că stăteau, aşa, pe margine. Pe toate acoperişurile clădirilor din zonă erau soldaţi cu mitraliere îndreptate înspre manifestanţi. Pe străzile din jur, în special pe Edgar Quinet, erau maşini cu prelată în care, de asemenea, se aflau soldaţi cu mitraliere. Soldaţi cu epoleţi albaştri. De la Securitate.
– Erau mulţi manifestanţi în Piaţă, veniseră mulţi studenţi acolo?
– Da, erau studenţi mulţi, pentru că ne-am întâlnit acolo…
– Cum aţi aflat, cine v-a chemat?
– Ne-am anunţat între noi. Veniserăm acolo şi, aşa, ne plimbam în Piaţa Universităţii, câte doi-trei, şi pe un trotuar, şi pe altul… Ne-am dus, ne-am întors… şi, văzând trupele astea care erau peste tot în zonă, evident că nu s-a mai ţinut nimic. Mă rog, asta a fost tot. De fapt, a fost o întâlnire, un miting programat, care nu a mai avut loc.
– Erau mulţi studenţi totuşi strânşi, acolo, în piaţă? Cam câţi?
– Erau, erau. Noi, studenţii, atunci ne amestecaserăm printre trecătorii obişnuiţi, care nu ştiau despre ce era vorba. Iar întâlnirea trebuia să fie în zona statuilor, mă rog, cum se spunea atunci, la coada calului. Calul lui Mihai Viteazu.
– şi cei cu mitralierele unde erau amplasaţi?
– Erau pe acoperişurile clădirilor din zonă.
– Erau la vedere? Armele erau scoase, erau gata de tragere?
– Sigur că da, erau la vedere. Dar nu ştiu dacă multă lume se uita în sus. Pentru că unii, care nu ştiau despre ce era vorba, nu le vedeau, poate. Dar noi, care veniserăm acolo, văzând că nu se întâmplă nimic, ne-am aruncat ochii şi în sus şi am văzut soldaţi care stăteau la ferestrele clădirilor de acolo. Se pare că, în timpul acela, clădirea unde este acum sediul Băncii Comerciale (n.r. – BCR) era atunci sediul Ministerului Comerţului Exterior.
– şi erau soldaţi şi acolo, pe acea clădire?
– Da, sigur că da.
– şi pe Universitate erau soldaţi cu mitraliere?
– şi pe Universitate. şi, pe urmă, am trecut şi pe Edgar Quinet – şi acolo erau soldaţi pe clădiri. şi, tot acolo, pe Edgar Quinet, erau maşini cu prelate, pline cu soldaţi cu epoleţi albaştri. Soldaţi cu mitraliere. Bine, noi am stat, să zic, vreo oră, o oră şi ceva în zonă şi, văzând că nu se întâmplă nimic, ne-am întors acasă. Fiecare la casele noastre.
– Când aţi fost arestat?
– Am fost arest pe 8 noiembrie, imediat la trei zile.
– Cum de a aflat Securitatea de această manifestaţie, de organizarea ei?
– Păi, unii fuseseră arestaţi chiar din prima zi. Ăsta, Ivasiuc şi alţi conducători ai mişcării de atunci au fost arestaţi chiar din prima zi (n.r. – conform unui document din arhiva Securităţii, Alexandru Ivasiuc a fost arestat chiar în seara/noaptea zilei de 4 noiembrie pentru "delictul de instigare publică"). Nu ştiu exact cum s-a aflat, pentru că nu pot să zic că ne-a turnat cineva. În orice caz, iniţiativa a fost deconspirată, iar capii iniţiativei au fost arestaţi şi trupele au fost acolo, în Piaţă. Noi eram fără arme, nici nu ne gândeam să ne luptăm cu trupele.
– Aveaţi manifeste?
– Eu personal nu am avut, dar unii dintre noi au făcut şi asemenea manifeste.
– Pe care ce scria?
– "Jos Limba rusă!", "Dreptate pentru studenţi" şi alte lucruri din astea. Totuşi, nu pot să zic că a fost o mişcare foarte bine organizată.
– Credeţi că, dacă mitingul avea loc, dacă reuşea, cei de pe clădiri ar fi tras, ar fi dat drumul la mitraliere?
– Sigur, sigur. Erau cu mitralierele îndreptate spre Piaţă.
– Deci putea să fie un masacru acolo?
– Un masacru, sigur că da…
– Să moară sute sau poate mii de oameni, de tineri, acolo… Păstrând proporţiile, puteţi compara ce s-a întâmplat atunci cu ceea ce avea să se întâmple 40 de ani mai târziu, în mai-iunie ‘90, în Piaţa Universităţii?
– Sunt multe deosebiri, şi ca amplasament, şi ca participare, dar sigur, dacă avea succes, mitingul din ‘56 ar fi putut duce la un fenomen similar celui din ‘90. Că şi "fenomenul Piaţa Universităţii" nu a început cu miile, cu zecile alea de mii de la început. A început cu 100-200 de oameni, a doua zi au fost 400, după aia au fost corturi, după aceea s-a ieşit în balcon, şi aşa mai departe.
– Aţi ieşit în Piaţa Universităţii în ‘90?
– Sigur că da.
– şi v-aţi pus şi ecuson de golan?
– Bineînţeles.
– şi atunci, în ‘56, anchetatorii vă spuneau tot golani?
– şi golani, şi bandiţi, şi în fel şi chip.
– Se poate vorbi, aşadar, de o primă golaniadă, golaniada ‘56?
– Da, dar o golaniadă doar programată, o golaniadă care nu a mai avut loc!
"Acolo, sub Piaţa Palatului, erau beciurile Securităţii (…), am avut celula lipită de a lui Paul Goma"
– Aţi fost, totuşi, deci în Piaţa Universităţii, în noiembrie ‘56?
– Da, am fost. şi ei (n.r. – securiştii) au aflat că fusesem anunţat să vin acolo. Noi am fost mai mulţi foşti elevi de la "Spiru Haret" acolo, în Piaţa Universităţii.
– Eraţi toţi la aceeaşi facultate, eraţi, în continuare, colegi?
– Nu toţi. Eu eram student la Construcţii, alţii erau studenţi la Drept, alţii – în altă parte. Eu eram, de pildă, la Construcţii Civile şi Industriale, alţii erau la Instalaţii, şi tot aşa. Deci, eram la facultăţi diferite.
– Eraţi şi în organizaţiile comuniste la modă atunci, în UTM sau în ASC?
– Nu-mi mai amintesc treaba asta, dar eu nu am fost niciodată membru de partid, asta pot să vă spun.
– Ieşirea dumneavoastră în stradă avea substrat revoluţionar autentic, deşi a fost considerată contrarevoluţionară. Ce vă mâna în luptă, ce v-a determinat să ieşiţi în stradă?
– Am fost nemulţumiţi de cum mergeau treburile şi în ţară, şi în ceea ce priveşte tineretul şi viaţa studenţească. De pildă, noi, în loc să facem studii de specialitate, jumătate din ore erau la limbă rusă şi studiul marxism-leninist. Nu aveam acces la literatură străină, la reviste de specialitate, la reviste de interes general…
– Cum a fost la anchetă? V-au arestat de pe stradă, direct de acasă?
– Nu. Am fost chemaţi, invitaţi la Ministerul de Interne, de unde nu am mai plecat. Mă rog, noi cam bănuiam ce o să ni se întâmple. Sediul MI era lângă Biserica Creţulescu, acolo, în clădirea unde este acum o librărie (n.r. – Librăria Humanitas, fostă Creţulescu). Acolo era şi o închisoare dedesubt. Noi am fost acolo câteva săptămâni închişi. Sub Piaţa Palatului, acolo sunt tuneluri cu închisoare. Nu pot să vă spun exact unde, dar noi am intrat acolo şi ne-au băgat la subsol. ştiu că, la un moment dat, am avut celula lipită de a lui Paul Goma. N-am fost cu el în celulă. Acolo nu aveai voie să vezi oameni. Erai singur şi nu aveai voie să vezi pe nimeni. Iar când te mişca şi te scotea la anchetă, îţi punea nişte ochelari, ca de cal, ca să nu vezi pe ce culoare treci. Să nu vezi oameni, să nu vezi nimic.
– Să înţelegem că aţi rămas acolo, în beciurile Securităţii de sub Biserica Creţulescu, de sub Sala Palatului. Aţi fost bătuţi, torturaţi?
– Eu nu pot să zic că am fost bătut, dar, oricum, am avut suferinţe mari, pentru că nu aveam schimburi, nu aveam acces la vorbitor cu rudele, nu aveam nicio informaţie de afară.
– Câţi studenţi au fost arestaţi, în total, atunci?
– Înaintea mea au fost câţiva, dar din liceul unde am învăţat eu, de la Spiru Haret, au fost şapte-opt persoane.
– Cam cât a durat ancheta?
– Eu nu pot să spun pentru alţii, dar, în cazul meu, ancheta a durat cam vreo lună de zile. După aceea am fost în proces.
– Din ce lot aţi făcut dumneavoastră parte?
– Noi am fost cinci inşi în lot. Să zic că primul de la noi din lot a fost considerat Popescu Horia. În afară de el, de Popescu, a fost Rosenzweig Marian, Ionescu Tiberiu, Cernăianu Nae şi Cristea Adrian, adică eu. Pe noi ne-a împărţit aşa, câte cinci-şase în loturi, care, să zicem, că aveau ceva legătură: erau colegi de facultate sau erau din aceeaşi şcoală. Noi, toţi cei cinci, eram de la "Spiru Haret". Cei mai mulţi nu mai sunt în viaţă: Horia Popescu, Tiberiu Ionescu, Rosenzweig, care este în Israel, nu mai ştiu ce este cu el. Am avut colegi de la "Spiru Haret" şi în alte loturi: Dincă Alexandru, care şi el a murit, săracu'. Toţi au murit la bătrâneţe, în afară de Popescu Tiberiu, care s-ar putea să fi contractat o boală în puşcărie şi a murit la 38 de ani.
– Faceţi parte din lotul foştilor elevi de la "Spiru Haret", arestaţi în noiembrie ‘56, domnule Cristea?
– Da, eu şi alţi câţiva foşti colegi de-ai mei de liceu am fost arestaţi atunci. Nu mai eram elevi, eram studenţi.
– Puteţi să ne relataţi, pe scurt, ce s-a întâmplat, de fapt, de ce aţi fost arestaţi?
– Eram student în anul trei, la Construcţii. Abia începuse anul universitar. Prin intermediul altor studenţi, noi am fost anunţaţi că o să fie o manifestaţie studenţească, asemănătoare celor care fuseseră cu două-trei săptămâni înainte la Budapesta. Se dorea, în special, scoaterea învăţământului de limbă rusă din universităţi. Se dorea o manifestaţie pentru libertăţi democratice la studenţi, pentru genul acesta de revendicări. Era programată să fie această întâlnire studenţească, în Piaţa Universităţii, la ora 16, în data de 5 noiembrie. Noiembrie '56. şi, bineînţeles, că am venit acolo. De la primul moment am observat că Piaţa Universităţii era ocupată de trupe de Securitate, care, mă rog, să zicem că stăteau, aşa, pe margine. Pe toate acoperişurile clădirilor din zonă erau soldaţi cu mitraliere îndreptate înspre manifestanţi. Pe străzile din jur, în special pe Edgar Quinet, erau maşini cu prelată în care, de asemenea, se aflau soldaţi cu mitraliere. Soldaţi cu epoleţi albaştri. De la Securitate.
– Erau mulţi manifestanţi în Piaţă, veniseră mulţi studenţi acolo?
– Da, erau studenţi mulţi, pentru că ne-am întâlnit acolo…
– Cum aţi aflat, cine v-a chemat?
– Ne-am anunţat între noi. Veniserăm acolo şi, aşa, ne plimbam în Piaţa Universităţii, câte doi-trei, şi pe un trotuar, şi pe altul… Ne-am dus, ne-am întors… şi, văzând trupele astea care erau peste tot în zonă, evident că nu s-a mai ţinut nimic. Mă rog, asta a fost tot. De fapt, a fost o întâlnire, un miting programat, care nu a mai avut loc.
– Erau mulţi studenţi totuşi strânşi, acolo, în piaţă? Cam câţi?
– Erau, erau. Noi, studenţii, atunci ne amestecaserăm printre trecătorii obişnuiţi, care nu ştiau despre ce era vorba. Iar întâlnirea trebuia să fie în zona statuilor, mă rog, cum se spunea atunci, la coada calului. Calul lui Mihai Viteazu.
– şi cei cu mitralierele unde erau amplasaţi?
– Erau pe acoperişurile clădirilor din zonă.
– Erau la vedere? Armele erau scoase, erau gata de tragere?
– Sigur că da, erau la vedere. Dar nu ştiu dacă multă lume se uita în sus. Pentru că unii, care nu ştiau despre ce era vorba, nu le vedeau, poate. Dar noi, care veniserăm acolo, văzând că nu se întâmplă nimic, ne-am aruncat ochii şi în sus şi am văzut soldaţi care stăteau la ferestrele clădirilor de acolo. Se pare că, în timpul acela, clădirea unde este acum sediul Băncii Comerciale (n.r. – BCR) era atunci sediul Ministerului Comerţului Exterior.
– şi erau soldaţi şi acolo, pe acea clădire?
– Da, sigur că da.
– şi pe Universitate erau soldaţi cu mitraliere?
– şi pe Universitate. şi, pe urmă, am trecut şi pe Edgar Quinet – şi acolo erau soldaţi pe clădiri. şi, tot acolo, pe Edgar Quinet, erau maşini cu prelate, pline cu soldaţi cu epoleţi albaştri. Soldaţi cu mitraliere. Bine, noi am stat, să zic, vreo oră, o oră şi ceva în zonă şi, văzând că nu se întâmplă nimic, ne-am întors acasă. Fiecare la casele noastre.
– Când aţi fost arestat?
– Am fost arest pe 8 noiembrie, imediat la trei zile.
– Cum de a aflat Securitatea de această manifestaţie, de organizarea ei?
– Păi, unii fuseseră arestaţi chiar din prima zi. Ăsta, Ivasiuc şi alţi conducători ai mişcării de atunci au fost arestaţi chiar din prima zi (n.r. – conform unui document din arhiva Securităţii, Alexandru Ivasiuc a fost arestat chiar în seara/noaptea zilei de 4 noiembrie pentru "delictul de instigare publică"). Nu ştiu exact cum s-a aflat, pentru că nu pot să zic că ne-a turnat cineva. În orice caz, iniţiativa a fost deconspirată, iar capii iniţiativei au fost arestaţi şi trupele au fost acolo, în Piaţă. Noi eram fără arme, nici nu ne gândeam să ne luptăm cu trupele.
– Aveaţi manifeste?
– Eu personal nu am avut, dar unii dintre noi au făcut şi asemenea manifeste.
– Pe care ce scria?
– "Jos Limba rusă!", "Dreptate pentru studenţi" şi alte lucruri din astea. Totuşi, nu pot să zic că a fost o mişcare foarte bine organizată.
– Credeţi că, dacă mitingul avea loc, dacă reuşea, cei de pe clădiri ar fi tras, ar fi dat drumul la mitraliere?
– Sigur, sigur. Erau cu mitralierele îndreptate spre Piaţă.
– Deci putea să fie un masacru acolo?
– Un masacru, sigur că da…
– Să moară sute sau poate mii de oameni, de tineri, acolo… Păstrând proporţiile, puteţi compara ce s-a întâmplat atunci cu ceea ce avea să se întâmple 40 de ani mai târziu, în mai-iunie ‘90, în Piaţa Universităţii?
– Sunt multe deosebiri, şi ca amplasament, şi ca participare, dar sigur, dacă avea succes, mitingul din ‘56 ar fi putut duce la un fenomen similar celui din ‘90. Că şi "fenomenul Piaţa Universităţii" nu a început cu miile, cu zecile alea de mii de la început. A început cu 100-200 de oameni, a doua zi au fost 400, după aia au fost corturi, după aceea s-a ieşit în balcon, şi aşa mai departe.
– Aţi ieşit în Piaţa Universităţii în ‘90?
– Sigur că da.
– şi v-aţi pus şi ecuson de golan?
– Bineînţeles.
– şi atunci, în ‘56, anchetatorii vă spuneau tot golani?
– şi golani, şi bandiţi, şi în fel şi chip.
– Se poate vorbi, aşadar, de o primă golaniadă, golaniada ‘56?
– Da, dar o golaniadă doar programată, o golaniadă care nu a mai avut loc!
"Acolo, sub Piaţa Palatului, erau beciurile Securităţii (…), am avut celula lipită de a lui Paul Goma"
– Aţi fost, totuşi, deci în Piaţa Universităţii, în noiembrie ‘56?
– Da, am fost. şi ei (n.r. – securiştii) au aflat că fusesem anunţat să vin acolo. Noi am fost mai mulţi foşti elevi de la "Spiru Haret" acolo, în Piaţa Universităţii.
– Eraţi toţi la aceeaşi facultate, eraţi, în continuare, colegi?
– Nu toţi. Eu eram student la Construcţii, alţii erau studenţi la Drept, alţii – în altă parte. Eu eram, de pildă, la Construcţii Civile şi Industriale, alţii erau la Instalaţii, şi tot aşa. Deci, eram la facultăţi diferite.
– Eraţi şi în organizaţiile comuniste la modă atunci, în UTM sau în ASC?
– Nu-mi mai amintesc treaba asta, dar eu nu am fost niciodată membru de partid, asta pot să vă spun.
– Ieşirea dumneavoastră în stradă avea substrat revoluţionar autentic, deşi a fost considerată contrarevoluţionară. Ce vă mâna în luptă, ce v-a determinat să ieşiţi în stradă?
– Am fost nemulţumiţi de cum mergeau treburile şi în ţară, şi în ceea ce priveşte tineretul şi viaţa studenţească. De pildă, noi, în loc să facem studii de specialitate, jumătate din ore erau la limbă rusă şi studiul marxism-leninist. Nu aveam acces la literatură străină, la reviste de specialitate, la reviste de interes general…
– Cum a fost la anchetă? V-au arestat de pe stradă, direct de acasă?
– Nu. Am fost chemaţi, invitaţi la Ministerul de Interne, de unde nu am mai plecat. Mă rog, noi cam bănuiam ce o să ni se întâmple. Sediul MI era lângă Biserica Creţulescu, acolo, în clădirea unde este acum o librărie (n.r. – Librăria Humanitas, fostă Creţulescu). Acolo era şi o închisoare dedesubt. Noi am fost acolo câteva săptămâni închişi. Sub Piaţa Palatului, acolo sunt tuneluri cu închisoare. Nu pot să vă spun exact unde, dar noi am intrat acolo şi ne-au băgat la subsol. ştiu că, la un moment dat, am avut celula lipită de a lui Paul Goma. N-am fost cu el în celulă. Acolo nu aveai voie să vezi oameni. Erai singur şi nu aveai voie să vezi pe nimeni. Iar când te mişca şi te scotea la anchetă, îţi punea nişte ochelari, ca de cal, ca să nu vezi pe ce culoare treci. Să nu vezi oameni, să nu vezi nimic.
– Să înţelegem că aţi rămas acolo, în beciurile Securităţii de sub Biserica Creţulescu, de sub Sala Palatului. Aţi fost bătuţi, torturaţi?
– Eu nu pot să zic că am fost bătut, dar, oricum, am avut suferinţe mari, pentru că nu aveam schimburi, nu aveam acces la vorbitor cu rudele, nu aveam nicio informaţie de afară.
– Câţi studenţi au fost arestaţi, în total, atunci?
– Înaintea mea au fost câţiva, dar din liceul unde am învăţat eu, de la Spiru Haret, au fost şapte-opt persoane.
– Cam cât a durat ancheta?
– Eu nu pot să spun pentru alţii, dar, în cazul meu, ancheta a durat cam vreo lună de zile. După aceea am fost în proces.
– Din ce lot aţi făcut dumneavoastră parte?
– Noi am fost cinci inşi în lot. Să zic că primul de la noi din lot a fost considerat Popescu Horia. În afară de el, de Popescu, a fost Rosenzweig Marian, Ionescu Tiberiu, Cernăianu Nae şi Cristea Adrian, adică eu. Pe noi ne-a împărţit aşa, câte cinci-şase în loturi, care, să zicem, că aveau ceva legătură: erau colegi de facultate sau erau din aceeaşi şcoală. Noi, toţi cei cinci, eram de la "Spiru Haret". Cei mai mulţi nu mai sunt în viaţă: Horia Popescu, Tiberiu Ionescu, Rosenzweig, care este în Israel, nu mai ştiu ce este cu el. Am avut colegi de la "Spiru Haret" şi în alte loturi: Dincă Alexandru, care şi el a murit, săracu'. Toţi au murit la bătrâneţe, în afară de Popescu Tiberiu, care s-ar putea să fi contractat o boală în puşcărie şi a murit la 38 de ani.
Ziarul Adevarul
www.adevarulonline.ro