"Esti concediat!" – aceste doua cuvinte sunt spaima angajatilor. Ai fost dat afara de la job, nu-i nimic! Ia-ti o pauza de refacere, in care sa te obisnuiesti cu ideea pierderii suferite si sa iti cauti o noua oportunitate de cariera si apoi… inapoi in campul muncii! Inevitabil, viitorul angajator te va intreba de ce ai parasit ultimul loc de munca. Pregateste-ti cateva raspunsuri care sa te trimita direct in noul birou!
RASPUNSURI – Chiar daca a fost vorba de reduceri de personal, restructurari sau de incompetenta ta, motivul pentru care ai parasit ultimul loc de munca trebuie "impachetat" frumos, atunci cand il prezinti viitorului angajator.
O prima regula ar fi sa nu barfesti ultimul loc de munca. Viitorii angajatori se vor intreba: "Daca va face la fel atunci cand va pleca de la noi?".
O a doua regula este sa folosesti cuvantul magic "diferente". Nu e vina nimanui, au fost pur si simplu diferente intre strategia lor de dezvoltare si targeturile tale, diferente intre modul de conducere a echipei de catre nou sef si modul in care esti tu obisnuit sa lucrezi. Daca motivul concedierii a fost lipsa competentelor tale pe un anumit domeniu, atunci cand vorbesti despre acest lucru subliniaza si ceea ce faci pentru a-ti depasi lipsurile, fie ca acum iei cursuri de calculator sau de limbi straine.
Ai avut rezultate sub asteptari? Acesta este cel mai "sensibil" motiv de concediere, asa ca viitorii tai sefi trebuie sa stie ca vrei sa te alaturi echipei lor pentru ca stii ca acela este domeniul pentru care ai potential maxim.
Nu in ultimul rand, nu minti! Adevarul poate fi aflat cu un simplu telefon si, in acest caz, ti-ai spulberat toate sansele de a capata un alt job.

