Daca te bate gandul sa schimbi facultatea la care ai intrat cu o alta, avand acelasi profil, trebuie sa fii constient de faptul ca procedurile de transfer nu sunt tocmai simple. Mai mult, mutarea este posibila abia dupa primul an de studiu, iar performantele scolare au si ele un cuvant greu de spus.
La ASE, numai la taxa
Studentii medicinisti din provincie nu se pot muta la UMF "Carol Davila" din Bucuresti daca sunt in primul sau ultimul an de studiu, iar cererile trebuie depuse pana la sfarsitul lui octombrie. In cazul celor de la "buget", procedurile sunt mai complicate, deoarece nu pot fi acceptati fara acordul universitatii de unde pleaca.
"Pentru a fi primiti in universitatea noastra, studentii trebuie sa fie integralisti, indiferent ca sunt la buget sau la taxa", spune Adrian Stanescu, secretar sef al UMF "Carol Davila". In schimb, cei care vor sa se transfere la Academia de Studii Economice din Bucuresti o pot face numai pe locurile cu taxa. Conditia este ca media anului I sa fie minimum 7. Iar cei care vin din invatamantul particular sunt acceptati doar la forma de invatamant la distanta si numai daca au avut minimum media 6 in primul an de studiu.
Cei de la institutii particulare nu sunt primiti
Si Universitatea Bucuresti are o politica destul de restrictiva, cea mai importanta conditie fiind aceea ca studentii sa provina din sistemul de stat.
"Fiecare facultate are propriile reguli, dar exista o conditie general valabila: nu sunt admise transferurile de la universitatile particulare", puncteaza Romita Iucu, prorector al universitatii. Pentru cei ce vin din sistemul de stat, mutarea este acceptata din semestrul al II-lea al primului an de studii, iar studentii trebuie sa respecte criteriile de performanta stabilite de facultatea unde vor sa se transfere.
La Politehnica Bucuresti studentul trebuie sa prezinte o cerere in care sa motiveze de ce solicita transferul. "Biroul Consiliului facultatii respective analizeaza cererea si, in functie de criteriile proprii, o aproba sau nu. La Automatica si Calculatoare media din anul I nu trebuie sa fie mai mica decat ultima medie de la admitere", explica rectorul Ecaterina Andronescu.
www.evz.ro

