Anul acesta au fost implicate in programul Uniunii Europene de schimb de studenti 50 de universitati. Bursa medie de care au beneficiat tinerii romani a fost de 350 de euro pe luna, diferentiat, in functie de universitatea romaneasca la care invata si de cea la care merg sa studieze.
Reprezentantii UE au anuntat, cu ocazia aniversarii a 20 de ani de Erasmus, ca vor majora bugetul pentru programul de schimb de studenti pana in 2013.
De asemenea, Jan Figel, comisarul european pentru educatie, a recomandat guvernelor tarilor participante la program sa ofere ajutor financiar tinerilor care vor sa studieze in facultati ale Uniunii, suplimentand bursele de studiu din fonduri proprii.
"Deocamdata nu exista mecanisme de cofinantare pentru bursele Erasmus. Speram ca, macar din 2008, cand vom ajunge la 6a din PIB pentru educatie, sa avem bani si pentru burse", a declarat Monica Ileana Calota, director al Agentiei Nationale pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei.
Studentie scumpa
Potrivit unui raport al Comisiei Europeane, in 2005, media burselor la nivel european a fost de 140 de euro pe luna, iar din 2007 va ajunge la 200 de euro pe luna. Din cauza sumelor mici, studentii din noile state membre UE nu reusesc sa se intretina in cadrul programului international, mai arata studiul.
Adriana Bancianu este studenta Erasmus la Bruxelles. Ea este un caz fericit, fata de colegii ei de la alte facultati, tinand cont ca beneficiaza de o bursa de 450 de euro pe luna.
Adriana este studenta Socrates-Erasmus din septembrie 2006 la Erasmushogeschool in Bruxelles, Belgia, si va studia in strainatate pana in februarie anul viitor.
"Am aplicat in cadrul selectiei organizate anual la nivelul intregii Universitati "Al.I. Cuza". In cazul studentilor la Jurnalistica, granturile Erasmus sunt accesibile numai pentru cei din anul IV si putem alege intre cinci universitati din Europa", precizeaza studenta de la Iasi. Erasmus a fost introdus la nivelul UE in 1987, iar in primul an au participat peste 3.200 de studenti.
www.evz.ro

