Tineretul Liber decembrie 26, 2007
Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a anunţat că Universitatea “Transilvania” din Braşov va primi, prin transfer, 30 de hectare din proprietatea Institutului de Cercetare a Cartofului. După ce a participat la Conferinţa Naţională a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, desfăşurată la Poiana Braşov, ministrul a vizitat Universitatea “Transilvania” şi a promis Senatului instituţiei că suprafaţa respectivă de teren va fi transferată. Aici, ar urma să fie construite spaţii de studiu şi cercetare, cămine pentru studenţi şi un teren de sport. Ministrul Educaţiei a mai declarat că, pentru anul 2008, nivelul de creştere a salariilor cadrelor didactice va fi stabilit în urma consultărilor cu sindicatele din învăţământ.
 
Ziarul Gandul