În Uniunea Europeană există aproape 20 de milioane de întreprinderi active în piaţă, dacă nu punem la socoteală si societăţile financiare. Ponderea coplesitoare a IMM-urilor (99,8% din total) ne dă dimensiunea rolului societăţilor cu mai puţin de 250 de salariaţi în viaţa economică si socială a Europei. IMM-urile angajează si plătesc salarii pentru 67% din forţa de muncă a continentului, producând 57,6% din valoarea adăugată din economie. Cu doar 40.000 de mari societăţi, în care lucrează 41,7 milioane de europeni, sectorul marilor întreprinderi rămâne esenţial în cercetare si dezvoltare, domenii vitale în asigurarea locului Uniunii Europene pe pieţele globale. Buletinele Eurostat ne conving încă o dată că marile companii dau ora exactă în economie. Dar bunăstarea se construieste si pe activitatea întreprinderilor mici si mijlocii, importante pentru cresterea economică, pentru dezvoltarea locală si pentru ocuparea forţei de muncă. Iar statele încurajează activitatea acestora prin programe adaptate.

Având o asemenea putere, marile companii dispun de resurse suficiente pentru a acţiona pe pieţele importante, dar si pentru a dezvolta politici de resurse umane absolut autonome. An de an, salariaţii lor participă la cursuri de formare profesională, de consolidare a echipelor de lucru, de perfecţionare. Gestionarea performantă a resurselor umane nu este prea costisitoare pentru marile întreprinderi. IMM-urile însă nu au nici pe departe această libertate în planificarea si valorificarea resurselor umane. Când o microîntreprindere are nevoie de anumite abilităţi ale angajaţilor săi, de obicei îi concediază pe cei care nu dispun de cunoasterea necesară si recrutează un nou angajat. În majoritatea statelor europene, aceste aspecte nu sunt lăsate doar la latitudinea angajatorilor. Statul si instituţiile care administrează bugetul constituit din contribuţiile pentru somaj participă semnificativ la sesiunile de formare profesională solicitate de angajatori. Programele cofinanţate de stat sunt diversificate, deseori vizând doar achiziţia unor abilităţi superioare de lucru pentru salariaţi. Oricum, micile întreprinderi nu sunt lăsate de izbeliste, si statul nu asteaptă ca angajatul de astăzi să devină somerul de mâine pentru a-i finanţa un program de formare profesională. Acesta este un avantaj extra-salarial important. Oricine ar prefera să fie salariatul unei companii care nu se dispensează atât de usor de oameni si preferă să investească în ei. La noi, din păcate, chiar si în acesti ultimi ani, în care somajul a scăzut până la dimensiuni nesemnificative, nu s-a întâmplat ceea ce era firesc: finanţarea masivă a programelor de formare profesională pentru salariaţii actuali. Ar fi însemnat să facem si noi vara sanie pentru iarna care oricum soseste ciclic pe piaţa muncii. Mai mult, ar fi constituit un sprijin important pentru IMM-urile românesti, aflate într-o evidentă anemie în raport cu cele din alte ţări europene. Densitatea întreprinderilor mici si mijlocii este la noi, cu doar 18,9 unităţi la mia de locuitori, de peste patru ori mai mică decât în Cehia sau în Portugalia. La drept vorbind, din nou ne aflăm pe penultimul loc în Uniunea Europeană, după noi aflându-se doar Slovacia.

Cu un buget al asigurărilor pentru somaj de peste 1.950 de milioane de lei si în condiţiile unui somaj rezidual, programarea unui excedent devine de neînţeles. Salariaţii români si IMM-urile au nevoie de formare profesională si statul ar fi putut contribui. Stimularea ocupării tinerilor absolvenţi prin subvenţionarea locurilor de muncă – program necesar în trecutul marcat de somaj ridicat – doar risipeste azi resursa financiară. Calificarea tinerilor pentru meseriile cerute pe piaţă ar fi fost un mare câstig pentru ei, pentru micii întreprinzători si pentru comunităţile locale. Inerţia guvernamentală risipeste bani si oportunităţi.

SURSA: Saptamana Financiara