Vă anunțăm că Festivalul de Muzică Veche București a deschis ușile pentru tineri voluntari, cărora le oferim oportunitatea de a dobândi experiență în domeniul organizării de evenimente cultural-artistice, participând la derularea și desfășurarea activităților și evenimentelor festivalului.
Se caută voluntari pentru Festivalul de Muzică Veche București 2013 – Exotique !
Ediția a VIII-a, 2 – 5 decembrie 2013
Față de obișnuitele concerte de muzică veche, programul acestei ediții aduce expoziții de arte vizuale ale unor cunoscuți pictori şi sculptori contemporani și concerte inedite ce propun aranjamente de jazz pe teme muzicale bizantine și armenești.
Din 2006, în cadrul celor șapte ediții organizate, festivalul a reunit peste 140 de artiști din 14 țări care au concertat în 39 de spectacole, au susținut masterclass-uri, conferințe și prezentări de instrumente istorice.
Dacă ești o persoană plină de energie, sociabilă și responsabilă trimite un mail pe adresa: diana@medievalpraxis.ro (un CV atașat este și el binevenitJ) sau sună la 0725.22.33.97. Persoană de contact: Diana.
Deadline: 27 noiembrie 2013.
Perioada de voluntariat: 30 noiembrie – 8 decembrie.

