Hoza Nicoleta Valeria

Hoza Nicoleta Valeria iulie 18, 2013

Programe de licenţă de la instituţii de învăţământ superior din Capitală şi din ţară sunt propuse să intre în lichidare începând cu anul universitar 2013-2014, pentru acestea urmând să nu se mai organizeze admitere. De asemenea, şase instituţii de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu nu vor mai putea organiza admitere, pentru că nu au […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 18, 2013

Şase universităţi autorizate să funcţioneze provizoriu nu vor mai putea organiza admitere în acest an pe motiv că nu au solicitat evaluare la termen. Anunţul Ministerului Educaţiei a fost lansat în perioada de înscriere a candidaţilor. Astfel, candidaţii vor trebui să verifice dacă programul de studii pentru care optează este autorizat provizoriu sau acreditat. Universităţile […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 18, 2013

Trei expoziții digitale inedite destinate vizitării simbolului parizian, au fost inaugurate, marţi, de către Turnul Eiffel și Google France, informează AFP. Începând de marți, Turnul Eiffel poate fi admirat din toate unghiurile pe internet. Astfel, 50 de imagini, planuri, gravuri și fotografii din fondul patrimonial al Turnului sunt accesibile publicului din întreaga lume. „Realizate în […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 17, 2013

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Prahova anunţă organizarea în vacanţa de vară a acestui an a unui număr de două proiecte finanţate parţial sau integral din bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului, proiecte de interes major şi cu un mare impact în rândul tineretului. Aceste două proiecte sunt structurate astfel: 1. Tabăra Tematică “ADVENTURE TEAM” […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 17, 2013

Taberele gratuite sunt oferite de către Ministerul Tineretului şi Sportului studenţilor cu rezultate deosebite la învăţătură, celor cu cazuri sociale, dar şi voluntarilor activi în timpul anului. Costineşti, Sinaia şi Predeal sunt staţiunile în care studenţii beneficiari de locuri în tabără îşi vor petrece 5 zile, bucurându-se de toate serviciie de care beneficiază orice turist […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 17, 2013

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, marcată în fiecare an la data de 20 iulie, va fi sărbătorită la sfârşitul săptămânii printr-o serie de manifestări – Ziua Porţilor Deschise la Muzeul Naţional al Aviaţie, o expoziţie omagială la Palatul Cercului Militar, dar şi zboruri demonstrative şi expoziţie de aeronave desfăşurate la Flotila 90 Transport […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 17, 2013

Fundatia Calea Victoriei va propune pentru perioada 22-24 iulie, de la ora 19:00, atelierul Reinventarea garderobei – Curs de Pictura pe material textil, cu artistul plastic Teodora Varzaru. De-a lungul celor 3 sedinte ale atelierului veti putea experimenta cum este sa fii propriul designer vestimentar, cu ajutorul picturii. La prima sedinta, ne familiarizam cu instrumentele specifice picturii pe […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 17, 2013

Peste 100 de piese arheologice, cu o vechime de peste 5.000 de ani, vor fi expuse, în perioada 19 iulie – 25 august, la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Şuţu, în cadrul expoziţiei „Cucuteni, valori regăsite ale preistoriei europene”. Potrivit unui comunicat al instituţiei de cultură remis marţi AGERPRES, exponatele „vorbesc despre semnificaţiile pierdute, viaţa […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 16, 2013

Banca Angliei a lansat un tur virtual, astfel încât instituţia poate fi „vizitată” de utilizatorii de internet din întreaga lume. Banca Angliei a lansat aplicaţia de vizitare a celebrei clădiri de pe strada Threadneedle, care poate fi folosită şi de pe telefoanele iOS şi Android, scrie huffingtonpost.co.uk. Turul virtual, care poate fi accesat de pe site-ul oficial […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 16, 2013

Citeşte despre lucrurile care ţi-au schimbat viaţa, informează-te şi câştigă o carte de cultură generală pe zi. ncepând de vineri, 12 iulie, cititorii mediafax.ro sunt invitaţi să răspundă zilnic, timp de aproape o lună, pe pagina de Facebook, la câte o întrebare şi să strângă like-uri pentru răspunsul lor. Cel care adună cele mai multe like-uri până a […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 15, 2013

Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti a primit acordul Guvernului sa angajeze 35 de persoane si sa ridice cheltuielile cu salariile cu peste 5,3 milioane lei (1,2 milioane euro) pentru personalul nou-angajat, ceea ce presupune costuri lunare de peste 25.550 lei cu fiecare nou angajat in acest an. Acordul a fost emis de Guvern printr-un memorandum aprobat […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 15, 2013

Bucureştenii au fost invitati duminică în Parcul Titan la evenimentul „Paris, ieri şi azi”, organizat de Primăria sectorului 3 şi Centrul Cultural Casa Artelor, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei. Potrivit Primăriei sectorului 3, publicul bucureştean a avut parte de un adevărat regal cultural în aer liber în decorul expoziţiei de istorie şi cultură franceză […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 15, 2013

O serie de programe de educaţie recreativă se vor desfăşura de sâmbătă până pe 28 iulie, în weekenduri, la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române. Derulat în parteneriat cu asociaţia De dragul artei, programul cuprinde „jocuri, poveşti şi minunăţii, după cum urmează: ‘Povestea zborului’, prin teatru de umbre, crearea de către copii şi părinţii acestora a […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 15, 2013

Un seminar româno-francez cu titlul ‘Conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor şi zonelor istorice protejate – centru pilot Brăila’, va avea loc la Brăila în zilele de 16 şi 17 iulie, proiectul fiind cofinanţat de Asociaţia Localităţilor şi zonelor Istorice şi de Artă din România şi Ambasada Franţei în România.  Manifestarea are ca […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 12, 2013

Târgul virtual Hipo.ro pentru absolvenţi este deschis până la 15 august, fiind oferite peste 200 de job-uri pentru juniori, majoritatea în principalele centre universitare (Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara), dar există şi companii care oferă oportunităţi în alte localităţi, precum Bistriţa, Buzău, Craiova, Ploieşti sau Arad, se arată într-un comunicat Catalyst Solutions, remis miercuri AGERPRES. Totodată, […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 12, 2013

În aceste zile, Şcoala Britanică din Bucureşti (BSB) desfăşoară cea de-a treia ediţie a Şcolii de Vară BSB, oferind cursuri de învăţare a limbii engleze şi alte activităţi pentru toate gusturile și grupele de vârstă între 4 și 16 ani. Deschisă pentru oricine este interesat, timp de 4 săptămâni în luna iulie, Şcoala de Vară […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 12, 2013

Facultatea de Management, cea mai tânără structură din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, îşi asumă rolul de a-i pregăti pe tinerii care îşi doresc o carieră în structurile de conducere ale organizaţiilor, în practica și consultanța de afaceri și management. Absolvenţii Facultăţii de Management sunt pregătiţi pentru a deveni: specialişti în marketing, […]

Hoza Nicoleta Valeria iulie 12, 2013

Sambata, 22 iunie, au avut loc evenimentul de cariere Hai Acasa!, aflat la cea de-a doua editie si Business Consulting Case Study Event (BCCSE) – workshop si competitie de consultanta strategica bazata pe studii de caz – editia a IV-a. Cele doua evenimente au avut loc la sediul Bancii Nationale a Romaniei din strada Negru […]