Vremurile in care studentii petreceau pana la ziua in discotecile din Regie par sa se apropie de sfarsit. Ecaterina Andronescu, rectorul Universitatii "Politehnica" din Bucuresti, a promis sa analizeze situatia tuturor localurilor zgomotoase din campusul bucurestean, neexcluzand posibilitatea de a le transforma in librarii, magazine universale si locuri pentru repararea calculatoarelor. Potrivit dnei rector, barurile si discotecile nu pot fi inchise "peste noapte", intrucat patronii au investit in respectivele spatii, dar decizia este definitiva si se va impune o data cu expirarea contractelor de inchiriere: "Este vorba despre patru discoteci si mai putin de zece baruri pentru care nu vom prelungi contractul, daca pastreaza profilul amintit. Nu am vrea sa se mai vanda bautura alcoolica, iar muzica din discoteca sa nu ii deranjeze pe cei care locuiesc in apropierea acestora. Poate ca unii studenti nu vor fi multumiti, dar se vor obisnui asa cum a fost si atunci cand am impus prezenta obligatorie la curs". Rectorul UPB a mai declarat ca zeci de studenti i-au solicitat aceasta masura, intrucat zgomotul produs de respectivele unitati este foarte mare si dureaza pana noaptea tarziu.
sursa: www.gandul.info

