Universitatea din Paris, cunoscută pe timpuri sub numele de Sorbona, a fost una dintre cele mai vechi şi mai prestigioase din Europa, datând de la începutul secolului al XII-lea. Numele provine de la colegiul înfiinţat în 1257 de Robert de Sorbon. Universitatea nu mai există astăzi, locul ei fiind luat de 13 instituţii de învăţământ superior distincte, autonome, unite totuşi sub conducerea aceluiaşi rector. Universităţile Paris 1-13 concentrează în prezent o treime din studenţimea franceză.
Organizarea actuală datează din 1970 şi a fost provocată de revolta studenţească din 1968, care a dus la închiderea Sorbonei, pentru a treia oară în istorie. Instituţia are o istorie zbuciumată, marcată de mai multe conflicte între studenţi şi poliţie. Sorbona a fost închisă prima dată în 1229, timp de doi ani, după ce mai mulţi studenţi au fost ucişi de către poliţie, în urma unui scandal izbucnit între tineri şi proprietarii unor taverne. Ca urmare, restul studenţilor au decretat grevă generală, iar universitatea s-a închis pentru doi ani, fiind redeschisă în 1231, prin decret al Papei Grigore IX, absolvent el însuşi al universităţii. Sorbona a fost închisă din nou în 1940, de data aceasta din cauza invaziei armatei germane. Revoltele studenţeşti din 1968, împotriva administraţiei Charles de Gaulle, au dus la acţiuni dure ale poliţiei, care a închis din nou Sorbona, timp de doi ani. Din 1970, universitatea a fost împărţită în cele 13 universităţi actuale, din care patru sunt situate în clădirea istorică a Sorbonei, iar trei au păstrat denumirea de Sorbona în titulatură. În acest an a fost ales un nou rector, în persoana profesorului Maurice Quénet. De universitate şi-au legat numele mai mulţi savanţi, între care Marie şi Pierre Curie, câştigători ai Premiului Nobel pentru fizică în 1903. Marie Curie a fost laureată a Premiului Nobel pentru a doua oară, în 1911, pentru chimie. Un alt laureat al Premiului Nobel de la Sorbona a fost fizicianul francez Frederic Joliot. Scriitorul francez Victor Hugo a fost şi el absolvent al Sorbonei.
Paris 2 – "Pantheon-Assas", pepinieră pentru politicienii francezi
Cele 13 universităţi sunt diferite ca număr de studenţi şi domenii de studiu. Universitatea Paris 1 (Panthéon-Sorbonne) şcolarizează circa 35.000 de studenţi şi este avangarda cercetării şi predării în Studii Europene, Relaţii Internaţionale, Management şi Comunicare. Universitatea Paris 2 (Panthéon-Assas) este una din universităţile de elită ale Franţei, vestită pentru licenţele şi masteratele în drept şi business. Assas este numită şi "Harvardul Franţei" şi este o pepinieră pentru politicienii francezi. Între absolvenţi se numără François Mitterand, fost preşedinte al Franţei, Jean-Pierre Raffarin, fost premier, Dominique de Villepin, actualul premier, şi Jean-Marie Le Pen, preşedintele Partidului Frontul Naţional. Universitatea Paris 3, "Nouvelle Sorbonne" are circa 18.000 de studenţi la licenţă, masterat şi doctorat şi şase şcoli doctorale, axate mai ales pe ştiinţe umaniste şi stiinţele comunicării, în timp ce Paris IV (Paris-Sorbonne) are 13.900 de studenţi la licenţă şi 6.916 la master. Universitatea Paris V (René Descartes) are cele mai importante şcoli de medicină, matematică şi drept.
Paris 6-"Pierre et Marie Curie", universitatea numărul 1 în Franţa
Universitatea Paris 6, denumită "Pierre et Marie Curie", este una dintre cele mai cunoscute din lume, mai ales pentru şcoala de ştiinţe şi medicină. Potrivit clasamentului realizat de Universitatea Jiao Tong din Shanghai în 2006, este prima instituţie de învăţământ superior a Franţei, a şaptea din Europa şi a 45-a la nivel mondial. Are peste 180 de laboratoare, multe dintre ele fiind asociate cu Centrul Naţional de Cercetare ştiinţifică al Franţei. Are 30.000 de studenţi, dintre care 10.000 la medicină şi 4.000 de profesori şi cercetători. Universitatea Paris 7, "Denis Diderot", şcolarizează 27.000 de studenţi, în ştiinţe umaniste, medicină şi ştiinţe exacte, în timp ce Paris 8, "Vincennes Saint Dennis" este renumită prin şcoala de filosofie. Universitatea Dauphine sau Paris 9 este axată pe economie şi management şi este cea mai selectivă dintre universităţile franţuzeşti, în privinţa admiterii studenţilor.
Paris -Sud, locul 64 la nivel mondial
Paris 10 sau Nanterre are cel mai mare campus, un bazin olimpic propriu şi un teren de sport. Are o cifră de şcolarizare anuală de 35.000 de studenţi în diferite domenii: ştiinţele educaţiei, ştiinţe sociale, filosofie, limbi străine, istorie, actorie, economie, drept, ştiinţe politice, educaţie fizică şi sport. Paris 11 sau Paris-Sud este a doua universitate din Franţa, după Paris 6, care a intrat în acest an în top 100, realizat de Universitatea Jiao Tong. Este specializată în ştiinţe. Universităţile Paris 12 – Val de Marne şi Paris 13 – Paris Nord au fiecare circa 30.000 de studenţi şi importante segmente de cercetare.

Cum pot studia romÂnii la Paris?
În Franţa studiază în prezent 4.500 de români, aceştia formând a doua comunitate ca mărime, după cea germană, arată datele Ambasadei Franţei la Bucureşti. Sunt trei căi prin care se poate ajunge student la Paris: printr-o bursă Erasmus, printr-o bursă rezultată dintr-un acord bilateral între guverne sau universităţi sau aplicând individual. Numai prin programul Erasmus, 1.200 de studenţi români pleacă anual în Franţa. Una din condiţiile esenţiale este o bună cunoaştere a limbii franceze. Sistemul universitar francez foloseşte creditele transferabile şi este structurat, ca şi cel românesc, pe trei niveluri: licenţă, masterat şi doctorat.
Ziarul Gandul

buna!e cineva care m-ar putea ajuta cu mai multe informatii despre admiterea individuala pentru master la universitatea Sorbona.am terminat fac de drept si fac de afaceri internationale si momentan sunt masteranta la Stiinte penale si criminalistica.am citit pe site-ul univ Sorbona,dar dc e cineva care ma poate indruma mai exact,mi-ar fi de mare ajutor.multumesc