A trecut vremea mitingurilor, a grevelor si a marsurilor de protest. Profesorii s-au re-semnat. Si-au dat seama ca in acest fel nu obtin nimic. Toate guvernele care au fost la noi dupa 1990 au spus ca sistemul educativ este prioritate nationala sau domeniu strategic. Numai vorbe! Scolile au ramas la fel de amarate, ca dotare materiala. Ba chiar unele, cu precadere cele din mediul rural, mai au putin si se prabusesc. Iar dascalii sunt si azi la fel de saraci cum erau cu cinci sau cu zece ani in urma. Degeaba au fost de-a lungul timpului tot felul de ajustari si majorari salariale. Doar praf in ochi, spun profesorii.
Mandriade a fi profesor nu mai exista
Dascalii erau pe vremuri respectati in comunitate. Lucrurile s-au schimbat. Multi elevi vin azi la scoala mai bine imbracati decat profesorii lor. Asa ca nu e o nenorocire daca amaratul de profesor renunta la statutul sau terfelit in noroiul societatii romanesti, isi ia valiza si pleaca in Spania, in Italia, in Germania sau cine stie unde. Pleaca sa munceasca. Dar nu munceste ca profesor acolo unde se duce. Culege struguri, capsuni, cara saci cu gunoi, spala farfurii in restaurante ori face menaj in casele batranilor. Cadrele didactice nici nu se mai feresc sa spuna unde se duc. In fond, castiga un ban cinstit, doar nu dau cuiva in cap.
Bucurestiul conduce la "dezertari"
Liderii sindicali din sistemul educativ pot sa negocieze cat vor. Negociaza si in aceste zile cu Guvernul. Pentru salarii mai mari. Profesorii nu-si mai fac iluzii. Rezultatul negocierilor va fi acelasi ca si in anii precedenti. Nu mai asteapta nimeni sa vada "minunea". Oamenii pleaca, fara sa se mai uite ce au lasat in urma. Ce au lasat? Doar saracie. Fenomenul a luat amploare in ultimii ani. Legislatia din invatamant arata ca un dascal poate sa-si ia concediu fara plata pentru cel mult un an. Apoi te poti intoarce la catedra. Bucurestiul e "campion" la "dezertari". Numai de la inceputul anului pana acum au plecat din sistem 500 de dascali. Si e vorba de profesori titulari. Informatia o avem de la liderul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Aurel Cornea. Nu se stie cati dascali au plecat la nivelul intregii tari. Dar informatii de acest fel vin din diverse judete. Iata ce s-a intamplat in ultimele patru luni in judetul Bacau. Mai mult de 100 de profesori au solicitat concediu fara plata. Avem o statistica si din judetul Alba, unde 44 de profesori au parasit temporar catedra. Ce sa mai spunem de judetul Neamt, unde numai anul trecut 143 de dascali au facut acelasi lucru.
Tinerii fug de catedra
Primii care dau bir cu fugitii sunt debutantii. Cand vad mizeria din scoli, tinerii o iau la sanatoasa. Asa se face ca media de varsta a profesorilor din Romania se apropie de 50 de ani. Raman in sistem mai mult batranii, in timp ce tinerii nu se prea vad. Cei tineri prefera sa fie capsunari. Sunt oameni care spun ca s-au intors din Spania cu 300 de milioane de lei dupa trei luni de munca. Calculand in banii nostri castigul lor. Au lucrat in agricultura, dar in paralel au avut si alta slujba, ca sa scoata un castig cat mai mare. Altii s-au intors cu aproape 10.000 de euro, dupa un an de munca pe santierele din Italia sau Germania. Nu trebuie sa ne miram nici de faptul ca in mediul rural nu se duc profesori calificati. Daca faci naveta de acasa pana la cine stie ce scoala sateasca, platesti drumul din buzunarul tau. Asta inseamna o cheltuiala de cel putin un milion de lei pe luna. Primariile spun ca n-au bani sa le deconteze profesorilor navetisti acesti bani, desi legislatia spune ca autoritatile locale trebuie sa se achite de aceasta obligatie.
Miting de proportii in Capitala
Sindicatele din domeniul invatamantului nu vorbesc pentru moment de greva generala, chiar daca nu se vor intelege cu Executivul in privinta majorarii salariilor pentru dascali. Este foarte posibil, in schimb, ca noul an scolar sa inceapa cu un mitig de proportii in Capitala, unde sa vina profesori din toata tara. In sistemul educativ sunt acum 350.000 de dascali, luand in calcul nu numai gradinitele, scolile si liceele, dar si universitatile.
"In conditiile in care de la 1 ianuarie 2007 preturile se vor alinia la nivelul Uniunii Europene, vrem ca salariile profesorilor sa se dubleze", ne-a spus Aurel Cornea. Salariul mediu din invatamant este la ora asta de 8,5 milioane de lei. Dar aici intra si sporurile pe care le au profesorii. Ar fi interesant sa apara in scoli o noua disciplina. E vorba de a invata cum trebuie sa culegi diverse fructe care cresc in tarile calde. Cu siguranta ca sunt deja multi profesori care ar putea sa spuna asa ceva din propria experienta. Nu de alta, dar trebuie scoliti tinerii de azi, cei care vor fi capsunarii de maine.
Sursa: Realitatea Romaneasca

