Tineretul Liber septembrie 21, 2006

Noul sediu a inceput sa fie ridicat in 1986, dar lucrarile au fost abandonate de multe ori.

Acum in cladire sunt peste sase milioane de carti, ziare si reviste. Ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, a promis ca, in 33 de luni, noua cladire a Bibliotecii Nationale de pe malul Dambovitei va fi terminata, devenind sediul ultramodern al unei institutii culturale europene.

Istoria bibliotecii este lunga, plina de controverse. Dupa 1989, cladirea a fost motiv de scandal in timpul fiecarei guvernari. Incepand cu ‘90 si pana azi a fost aproape ignorata de administratiile care s-au succedat, dorita de guvern si apoi recastigata prin proces de Biblioteca Nationala.

Anul acesta s-a luat o ultima decizie cu privire la destinul ei: printr-o hotarare de guvern, cladirea de pe malul Dambovitei a intrat sub directa admi-nistrare a Ministerului Culturii.

Investitii de 80 milioane de euro

Secretarul de Stat in Ministerul Culturii Delia Mucica a declarat ca pentru finalizarea cladirii s-a facut un imprumut de 80 de milioane de euro.

„Fondurile vor veni de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Vom face un imprumut de 250 de milioane de euro pentru reconditionarea unor structuri din patrimoniul de stat: Teatrul National, Sala Omnia si altele”, a spus aceasta. Ea sustine ca imprumut ce ar putea fi aprobat pana pe 20 septembrie.

Delia Mucica a precizat insa ca actualul proiect al bibliotecii este invechit si e necesara o reproiectare. „Au trecut 20 de ani. Au aparut calculatoarele, internetul si noi trebuie sa regandim functiile spatiilor.

Prin Hotararea 960 din 26 iulie s-a decis organizarea unui concurs de solutii arhitecturale. Biblioteca Nationala este un mare proiect si o cladire unica”, a mai adaugat aceasta.

In urma unei analize a comisiei premierului s-a ajuns la concluzia ca fosta conducere a Bibliotecii Nationale a avut un management deficitar si a fost demisa.

„Daca nu murea Ceausescu, cladirea era gata”

Codruta de Hillerin, fostul director tehnic al Bibliotecii Nationale, este de parere ca biblioteca de pe malul Dambovitei a nascut nenumarate controverse din cauza lipsei de informare.

„Opinia publica nu stie ca in tot acest timp acolo s-a lucrat. De exemplu, la subsol a fost finalizat un corp tehnic de 2.500 m patrati care a fost dotat integral”.

Ea a mai spus ca planul Ministerului Culturii de a termina biblioteca in 33 de luni nu este imposibil de realizat. Nu de aceeasi parere este si Camil Roguski, fostul arhitect al lui Ceausescu.

Acesta a sustinut ca hotararea de a schimba proiectul este o modalitate de a intarzia terminarea cladirii. „Nu inteleg de ce se face concurs de proiecte? Ce s-a facut cu cel vechi?

Dar asta e o alta hotarare a Consiliului de ministri, care nu a renuntat la ideea de a obtine aceasta cladire. E o buna metoda de a prelungi agonia acestei biblioteci.

Daca nu murea Ceausescu, in ‘90 cladirea era gata. Nu e posibil sa o termine in 33 de luni decat daca iau planurile vechi si incep munca de maine”, a aratat hotarat arhitectul.

„Cel putin nu mucegaiesc”

In momentul de fata, in sediul neterminat al bibliotecii se afla aproximativ sase milioane de unitati biblioteconomice: carti, ziare, reviste, fotografii, discuri. Primele trei milioane de unitati au fost mutate din subsolul Palatului Parlamentului in 1999.

Restul au fost aduse din locatii revendicate de fosti proprietari sau spatii insalubre. Fostul director tehnic, Codruta de Hillerin, spune ca se alegea praful de cartile de acolo: „A trebuit sa le luam si sa le ducem unde aveam ceva spatiu.

Stivuite, bineinteles. Cel putin nu mucegaiesc. Nu exista umezeala, dar ele se distorsioneaza, nu se aerisesc”. Bibliotecarii considera ca aceste probleme sunt de acum in carca ministerului, pentru ca ei au fost dati la o parte. Acum se pregatesc sa revina la vechile preocupari, in asteptarea inaugurarii.