Tineretul Liber septembrie 17, 2006
AOL a început sa adopte o serie de masur drastice pentru a-si face serviciile mai atragatoare din perspectiva utilizatorilor, una dintre acestea fiind decizia de a mari capacitatea de stocare a mesajelor e-mail la 5 GB.

Prima dintre masurile de remarcat luate în încercarea de a atrage mai multi utilizatori a fost extinderea si renuntarea limitarii serviciilor fata de toti utilizatorii, permitand accesul la un cont de e-mail chiar si celor ce nu sunt membri ai serviciilor AOL. Casuta postala virtuala AOL va putea fi astfel accesata de oricine direct de pe siteul AOL.com sau folosind software-ul companiei, disponibil gratuit pentru toata lumea.

Ideea generala pe care se bazeaza compania este de a satisface necesitatile utilizatorilor cu banda larga la Internet si tendintele din ce în ce mai bine conturate legate de transferul fisierelor mari ca dimensiune. Desigur, o prima consecinta este orientarea companiei de la sistemul bazat pe abonamente la sistemul gratuit, mentinut financiar pe baza reclamelor.

Serviciile de stocare ale AOL sunt oferite de compania Xdrive din Santa Monica, California, pe care AOL a cumparat-o în urma cu un an. Folosind Xdrive, utilizatorii pot accesa fisierele stocate de pe orice PC sau dispozitiv mobil conectat la Internet. Ei pot, de asemenea, sa permita accesul altor persoane la anumite fisiere sau foldere, sa le mute rapid si usor cu ajutorul functiilor drag-and-drop, sa creeze copii de siguranta sau sa faca upload automat la orice atasament primit prin e-mail.

Iar daca cei 5 GB oferiti prin intermediul serviciilor gratuite – pentru folosirea carora nu e nevoie decat de crearea un cont gratuit AOL/AIM – nu sunt de ajuns, exista mereu posibilitatea maririi capacitatii de stocare la 50 GB, platind un cont premium.

Mai mult, AOL pregateste înca un serviciu ce va permite utilizatorilor sa acceseze milioane de fisiere video de calitate superioara, precum si o aplicatie software despre care compania spune ca va fi "mai mult decat un browser", cu un design inovator bazat pe patru panouri ce se vrea a revolutiona modul în care este folosit Internetul.