Sociologii cred că profesorii îi încurajează la furt intelectual: sunt netransparenţi, tolerează plagiatul, ba, uneori, îl şi practică. La umbra facultăţii, pe scările de la intrare, câţiva studenţi răsfoiesc plictisiţi nişte teste-grilă. Sunt în anul I la marketing, la o facultate privată din Capitală.
Au un aer relaxat, de parcă abia au scăpat din examen. În realitate, mai au câteva zeci de minute până să intre la testul-grilă. Se laudă că au făcut rost de întrebările din anii trecuţi, cu tot cu soluţii. „Răspunsurile le-am luat de pe net, de pe un forum. Sunt rezolvate de colegii mai mari.
Mergem pe mâna lor“, îmi spune unul dintre boboci. Un coleg de-ai săi a şi introdus soluţiile în memoria mobilului. Cursa tehnologizării nu se termină aici.
Cele mai invidiate sunt handsfree-urile. Cu ele ţi se şopteşte tot ce vrei. De afară. „Sunt nişte căşti magnetice minuscule, iar antena se poartă la piept“, îmi spune unul dintre viitorii experţi în marketing. Nici vetustele „servite“ nu sunt ocolite, aflu când ajung la Politehnică. Sunt în continuare cele mai folosite, îmi confirmă un tânăr de la Automatică şi Calculatoare. După un minut-două îl cheamă colegii. Se grăbesc. Sunt în anul III şi mă privesc bănuitori. „Nu vorbim, că ne distrugem“, aud o voce în timp ce băieţii se fac dispăruţi.
Pe cât de reţinuţi sunt în a-şi mărturisi furtişagurile, pe atât de lipsiţi de complexe sunt când trebuie să-şi salveze pielea. 67% dintre studenţi admit că au copiat la examen şi o cincime dintre ei recunoasc că au plagiat referate sau lucrări de seminar, arată o cercetare de acum trei ani condusă de profesoara Mihaela Miroiu de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti.
Pe deasupra, 29% dintre învăţăceii care îşi trag pe sfoară profesorii nu simt nici vinovăţie, nici ruşine chiar şi atunci când sunt daţi în vileag de colegi sau profesori, arată un studiu recent dedicat corelaţiei dintre emoţiile morale şi frauda intelectuală. Coordonatorul cercetării, profesorul Septimiu Chelcea de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, apreciază că ponderea plagiatului e „foarte ridicată“.
„În loc ca în mediul universitar aceste practici moştenite probabil din liceu să fie pedepsite, ele sunt tolerate în primul rând de către studenţi, dar şi de către profesori, ceea ce mi se pare grav“, spune profesorul Chelcea. „Frauda intelectuală a ajuns o practică prea curentă în mediul academic“, acuză şi profesorul ieşean Adrian Neculau, care ţine să aşeze cifrele în contextul lor.
„La noi, falsul este un sport popular, moştenit din vremea comunistă. O lungă perioadă de 3-4 generaţii am trăit într-o lume a raportărilor mincinoase“, explică profesorul Neculau. Însă nici în prezent nu ducem lipsă de modele negative. „Studenţii văd că prin fraudă se câştigă profituri foarte mari. Atunci, de ce n-ar încerca şi ei să fraudeze în spaţiul universitar?“, se întreabă profesorul Lazăr Vlăsceanu, şeful catedrei de Sociologie de la Universitatea din Bucureşti.
Copiatul la examene, de pildă, a devenit un lucru atât de firesc, încât nimeni nu şi-ar mai pune în minte să-şi critice colegii care le-o iau înainte doar prin fraudă. „Se acceptă copiatul, că este ca între prieteni. Şi apoi, fiecare cu norocul lui“, spune o studentă în economie de la o universitate privată. Nu e de mirare că abia un sfert dintre studenţi se ruşinează când colegii lor află că au copiat. Sociologul Gabriel Jderu, lector drd. la Universitatea din Bucureşti, explică toleranţa faţă de plagiatorii fără ruşine: „Când Gabriel Liiceanu a făcut apelul către lichele nici o lichea n-a făcut un pas înapoi, iar noi am acceptat neruşinarea acestora. Aceeaşi toleranţă este prezentă şi printre studenţi. Chiar şi cei ce nu copiază tind să-i accepte pe cei ce fură“.
SURSA: Cotidianul.ro