Hoza Nicoleta Valeria mai 20, 2014

IMG_6171În zilele de 16 mai și 17 mai a avut loc Congresul Studenților din România, eveniment organizat de Uniunea Studenților din România, ajuns deja la a VII-a ediție.

Tema acestui an a fost reprezentată de „Calitatea și excelența în educație”, iar lucrările congresului au fost găzduite de Universitatea Româno-Americană și de Academia de Studii Economice București.

Vineri, prima zi a congresului, a constat în desfășurarea a 7 workshopuri la Universitatea Româno-Americană, susținute de facilitatori de renume, printer care s-au numărat: Cristian Săndulache- Director Executiv al Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București, Ana-Maria Grădinariu- Federația VOLUM, Dragoș Apostu- din Asociația Adamos, Prof. Univ. Dr. Florin Bonciu, Prorector Universitatea Româno-Americană.

În urma workshopurilor, cei aproape 200 de participanți au formulat concluzii sub forma unei rezoluții ce conține 21 de propuneri pentru a spori calitatea și excelența în educație.

În a doua zi a congresului s-a desfășurat Adunarea Plenară, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice București, unde au fost invitați să ia cuvântul șase personalități ale scenei socio-politice românești, precum Florin Jianu- Ministrul Delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, Corneliu Vișoianu- Consilierul

Primului Ministru, Dragoș Preda- Director de Cabinet al Ministrului Tineretului și Sportului, Marian Staș- Coordonator Programul Educațional “Liderii Mileniului Trei”, Dragoș Anastasiu-
Președintele Eurolines România, Prof. Univ. Dr. Nicolae Istudor- Prorector ASE. Din audiență au făcut, de asemenea, parte reprezentanți ai mediului academic, reprezentanți ai mediului de
afaceri și reprezentanți ai Ministerului pentru Dialog Social.

Totodată, în cadrul Adunării Plenare au avut loc două prezentări de proiecte pentru tineri, programul Delegat de Tineret al României la ONU și prezentarea Bucharest Summer University.

După Adunarea Plenară, a avut loc decernarea Premiilor Excelenței în Educație, unde au fost aleși cei mai buni 10 studenți din categorii distincte: domeniul Jurnalism și Șiințele Comunicării, Aurica Stan, Universitatea din Bucureşti, domeniul Științe Exacte și Științele Naturii, Iulia – Cătălina Pleșca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, Iaşi, domeniul Științe Sociale, Ana-Maria Anghelescu, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București, domeniul Arte, Diana Păcurar, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, domeniul Drept, Alina Larisa Șarca, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, domeniul Inginerie, Loredana Dascălu, Universitatea Politehnică București, domeniul Sport, Ștefan CORCODEL, Academia de Studii Economice București, domeniul Economie și Business, Ioana Vasile, Academia de Studii Economice din București, domeniul Sănătate, Ioana Teodora Tofolean, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, București, domeniul Tehnologia Informației, Ionuț Alexandru Budișteanu, Universitatea din București.

Evenimentul nu ar fi fost posibil fără sponsorii principali: Ministerul Tineretului și Sportului, Alka, Decathlon, Oral B, Blend a Med, Red Bull, care au sprijinit și au asigurat buna desfășurare a Congresului Studenților din România.

Uniunea Studenților din România, www.uniunea.ro, este o federație la nivel național, cu membri în 20 de centre universitare. Scopul statutar este acela de a reprezenta, promova şi apăra drepturile studenților, în raport cu actorii relevanți la nivel național, în special cu Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Parlamentul, Guvernul, Preşedinția României, precum şi Municipalități şi Universități. USR este reprezentată în Consiliul Economic și Social din România.