Hoza Nicoleta Valeria noiembrie 13, 2013

DSC_0309Miercuri, 13 noiembrie 2013, Liga Studenților din Universitatea ‘Dunărea de Jos’ din Galați, organizație membră a Federației Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, demarează acțiuni de protest, ca urmare a lipsei de reacție din partea Guvernului României, în încercările de a soluționa problemele înaintate privind subfinanțarea sistemului educațional românesc, pe calea dialogului.

Astfel, miercuri, începând cu ora 14:00, studenții Universității ‘Dunărea de Jos’ din Galați, vor porni într-un marș către universitate, unde vor aprinde lumânări sistemului educațional românesc, apoi vor merge în fața Prefecturii, unde își vor striga doleanțele și vor cere să le fie respectate drepturile, precum și Legea Educației Naționale și Pactul Național pentru Educație, asumat de toate partidele politice.

De asemenea, studenții din celelalte mari centre universitare din țară vor protesta, pentru a transmite un mesaj unitar legat de problemele sistemului educațional și al indolenței politicienilor, care de 23 de ani refuză să trateze educația ca pe o prioritate națională. Astfel, în cursul zilei de miercuri, vor protesta studenții din Timișoara, București, Constanța, Iași, Cluj, Baia Mare, Suceava, Sibiu, Oradea, Alba — Iulia, etc., având aceleași revendicări pe care le au și studenții din Galați.

Marșul va începe din fața căminului ‘H’ din Campusul Studențesc ‘Al.I.Cuza’ din Galați, și se continuă în Campusul din Str. Științei, loc în care protestatarilor li se vor alătura și colegii lor din facultăți pentru a merge împreuna la Universitate și la Prefectură.

credit foto