Les Films de Cannes a Bucarest s-a încheiat joi, 31 octombrie, după șapte zile în care peste 11.000 de spectatori au văzut filme la CinemaPRO, Studio si Elvira Popescu. Majoritatea proiecțiilor de seară au fost sold-out, iar cererea a depășit, în cazul unora dintre filme, capacitatea sălilor
Invitatii speciali ai festivalului au stat de vorbă cu publicul până noaptea târziu, au acordat autografe, au sustinut masterclass-uri si s-au întâlnit cu jurnalistii la Bucuresti
Les Films de Cannes a Bucarest a devenit cel mai asteptat eveniment cinematografic al toamnei, cea de-a patra editie aducând peste 11.000 de spectatori în cele trei săli ale festivalului. Vedete au fost cele 18 lungmetraje aduse în premieră de la Cannes, inclusiv cele distinse cu Palme d’Or, Marele Premiu, Premiul pentru regie, scenariu, interpretare sau Premiul Juriului. Cele mai multe dintre proiecțiile de seară au fost sold-out, iar cererea a depășit de multe ori capacitatea sălilor. Succes au avut și cele zece filme din Retrospectiva Maurice Pialat, vizionate de câteva mii de spectatori.
Festivalul s-a deschis cu filmul recompensat pentru regie la Cannes, Heli, prezentat chiar de regizorul Amat Escalante, și s-a încheiat cu tulburătorul, controversatul Adčle: Capitolele 1 & 2, în prezența câștigătorului Palme d’Or, Abdellatif Kechiche. Cei doi regizori, aflați pentru prima dată în România, au fost încântați de primirea publicului — au stat de vorbă cu spectatorii până noaptea târziu, au acordat autografe, s-au întâlnit cu jurnalistii si au sustinut masterclass-uri la care au participat câteva sute de studenti ai scolilor de film si cinefili.
Spectatorii au avut ocazia să-i întâlnească la București și pe celebra actrită franceză Sandrine Bonnaire, care si-a prezentat cel mai recent film, J’enrage de son absence, Thierry Frémaux, delegatul general al Festivalului de la Cannes, care a revenit la București după ce a prezentat prima ediție, producătoarea Sylvie Pialat, criticul de film Nick James (redactorul-sef ‘Sight & Sound’) si actorul Christophe Paou, protagonistul din L’Inconnu du lac, care a discutat cu publicul despre temele delicate din filmul distins cu Premiul de regie Un Certain Regard.
Peste 60 de filme au rulat între 25 si 31 octombrie la CinemaPRO, Studio si Elvira Popescu. 20 dintre acestea (18 lungmetraje și două scurtmetraje) au fost proiectate anul acesta la Festivalul de la Cannes, iar 13 dintre ele au câstigat premii importante, inclusiv Palme d’Or, Marele Premiu, Premiul pentru regie, scenariu, interpretare, Premiul Juriului.
Les Films de Cannes a Bucarest a fost inițiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux. Editia a patra este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films, în parteneriat cu Institutul Francez din București și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei si al Ministerului Culturii. Festivalul beneficiază de sprijinul distribuitorilor Independența Film si Asociatia Macondo.
Prezentat de: Orange România
Sustinut de: Groupama Asigurări, Volksbank – Mașina oficială a evenimentului este BMW Seria 7
Cu sprijinul: Apa Nova Bucuresti, Air France, Hotel Epoque, UPS
Parteneri: Vinexpert, Clubul Diplomatic, La un Ceai, Kfea, Societatea de avocați Țuca Zbârcea și Asociații
Fotograful oficial al festivalului: Nikon
Parteneri media: TVR, Radio Guerrilla, Adevărul, Șapte seri, Digi24, Ziare.com, Hotnews.ro, TV5 Monde, Dilema Veche, Port.ro, Liternet.ro, CinemaRx.ro, Iqads.ro, Hipmag.ro, Sub25.ro, Modernism.ro, Studentie.ro, Getlokal.ro, IQads.ro, Filmreporter.ro, Ziarul Metropolis, LaPunkt.ro Cinefan.ro, ArtActMagazine.ro, CooperativaUrbana.ro, Koolhunt.ro, Inhale, Librăria Cărturești, Cocor Media Channel, Blitz TV, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză (CCIFER), Petrom, Asociatia Secvente
Detalii despre filme, program si bilete pot fi găsite pe site-ul oficial: www.filmedefestival.ro.
Ne puteți urmări și pe pagina Facebook: Les Films de Cannes a Bucarest.

