Hoza Nicoleta Valeria februarie 22, 2013

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a aprobat, miercuri, preluarea patrimoniului cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia din administrarea Ministerului Culturii şi trecerea acesteia în subordinea autorităţilor judeţene, în calcul fiind luat un perimetru de 19 hectare care este ocupat de situl istoric.

Potrivit autorităţilor, administrarea cetăţii de către CJ Hunedoara deschide o perspectivă importantă în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului, dar şi de protejare a monumentului UNESCO, una dintre priorităţile autorităţilor judeţene fiind asigurarea unui sistem eficient de pază a sitului situat în Munţii Orăştiei.

‘Pentru Consiliul Judeţean Hunedoara administrarea cetăţii înseamnă enorm de mult, inclusiv o dezvoltare economică accentuată a zonei. Judeţul Hunedoara se pretează, în mod deosebit, la turism, iar un punct de atracţie al României sunt cetăţile dacice din Munţii Orăştiei’, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.

El a arătat că în noile condiţii, CJ Hunedoara va putea accesa fonduri nerambursabile în vederea punerii în valoare a cetăţii Sarmizegetusa Regia, dar şi a celorlalte cetăţi dacice din Munţii Orăştiei.

În acest context, un prim pas va fi reabilitarea drumului de acces spre fosta capitală a Daciei, un proiect de finanţare fiind depus deja de CJ Hunedoara.

Un consilier al preşedintelui CJ Hunedoara se va ocupa special de problemele ce ţin de administrarea cetăţilor dacice, acesta afirmând că în zonă trebuie instituită o stare de normalitate în ceea ce priveşte modul de practicare a turismului.

Cetatea Sarmizegetusa Regia face parte din patrimoniul UNESCO din anul 1999, alături de alte cinci fortăreţe dacice: Luncani – Piatra Roşie, Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuie, Căpâlna şi Băniţa.

Sursa articol AGERPRES