Institutul Cultural Român (ICR) a semnat, marţi, un parteneriat cu Primăria Generală a Capitalei – Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului, care are în vedere promovarea internă şi internaţională a patrimoniului cultural al Bucureştiului.
Potrivit preşedintelui ICR, Andrei Marga, parteneriatul cu municipalitatea este realizat în scopul etalării valorilor internaţionale şi internaţionalizabile ale Bucureştiului.
„Prestigiul culturii române se creează începând cu interiorul ţării şi am în vedere patrimoniul de arhitectură, dar şi cel de personalităţi”, a spus Andrei Marga.
El a susţinut că s-au realizat foarte puţine lucruri pentru prezervarea memoriei celor care au făcut ceva pentru România, amintind de Constantin Brâncuşi, Liviu Rebreanu, ca şi de personalităţi aparţinând comunităţii evreieşti din Bucureşti.
La rândul său, directorul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului, Traian Radu Negrei, şi-a exprimat speranţa pentru o activitate mai concentrată alături de ICR.
Sursa articol AGERPRES

