Volumul „Lucarna”, lansat în seria de autor „José Saramago”, „Rezervaţia de îngeri”, de Emil Brumaru, şi o biografie a Reginei Ana se numără printre titlurile pe care editurile româneşti le pregătesc pentru anul 2013.
În primele luni ale anului 2013, peste 100 de titluri Humanitas şi Humanitas Fiction vor îmbogăţi rafturile librăriilor.
Printre noutăţile Humanitas se numără volumul de memorii al lui Gregor von Rezzori „Zăpezile de altădată”, dar şi cel al lui Filip-Lucian Iorga „Strămoşi pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române” şi cele ale lui Jean Sevillia – „Incorectitudinea istorică” şi David Eagleman – „SUM. Patruzeci de poveşti de dincolo”. De asemenea, la Humanitas Fiction vor apărea curând „Valsul florilor”, de Yasunari Kawabata, „Cel mai bun prieten”, de Martin Suter, şi „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, de Aleksandr Soljeniţîn.
Una dintre cele mai importante cărţi care apar în februarie la Humanitas este volumul de poeme semnat de Emil Brumaru „Rezervaţia de îngeri”. Acestuia i se adaugă „Măreţia şi patimile lui Richard Wagner”, de Thomas Mann, şi cele două volume despre România (1877 – 1947) şi (1774 – 1866) ale istoricului american Keith Hitchins. Tot în februarie, Humanitas Fiction publică bestsellerurile „Limbajul florilor”, de Vanessa Diffenbaugh, „În aerul rarefiat”, de Jon Krakauer, şi „Orlando”, de Virginia Woolf.
La Humanitas, surpriza lunii aprilie este un nou volum în colecţia „Vintage”, „Cartea de bucate a străbunicii”, de Margaret Yadley Potter (aceasta este străbunica celebrei Elizabeth Gilbert, autoarea bestsellerului „Mănâncă, roagă-te, iubeşte”).
O altă noutate la Târgul de carte Bookfest va fi autobiografia preşedintelui Germaniei, Joachim Gauck.
Editura Curtea Veche Publishing va continua în 2013 programul de încurajare a lecturii în rândul copiilor şi tinerilor prin seria „Cărţile copilăriei”, în care urmează să apară în curând volume precum „Cei trei muschetari”, „Alice în Ţara Minunilor”, „Peter Pan”, „Sherlock Holmes”. Colecţia cuprinde repovestiri după romane clasice care nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă.
După ce, în 2012, lansarea volumului „Scrisorar” de Mihail Şişkin a înregistrat un mare succes, editura pregăteşte pentru a doua parte a anului 2013 o nouă carte scrisă de acelaşi autor, considerat a fi cel mai inovator scriitor rus contemporan. „Părul Venerei” de Mihail Şişkin este considerat cel mai bun roman al scriitorului, tradus deja, în doar doi ani de la apariţie, în ţări din toată lumea.
Editura All va publica anul aceasta „Tratatul de medicină cardiovasculară”, în seria de manuale „Harrison”, în timp ce în seria de literatură „Strada ficţiunii” vor apărea „Maimuţa vine să-şi ia craniul” de Iuri Dombrovschi, „Timpul iubirilor perfecte” de Tiago Rebelo, „Fraţi de cruce” de Ingvar Ambjorsen şi „Întâlnire cu viaţa” de Cecilia Ahern. Colecţia de literatură poliţistă – „Şarade” – aduce titluri noi de Daria Dontova – „Poker cu rechinul” şi Leonardo Sciascia – „Cavalerul si moartea”.
Cele mai importante cărţi de pe lista pentru primul semestru la editura Vellant sunt volumul „Religia pentru atei”, de Alain de Botton, şi titlurile noi din colecţia „Pasărea măiastră”, de poveşti româneşti ilustrate de artişti români (prima dintre ele este basmul „Greuceanu”, care va fi ilustrat de Alexandru Ciubotariu, ilustrator, artist BD şi street artist cunoscut şi sub numele de Pisica Pătrată).
Iubitorii colecţiei „Cărţile mele” se vor putea bucura de un nou volum coordonat de Liviu Papadima. Cea de-a treia antologie a acestei colecţii va fi dedicată tehnologiilor moderne şi gadget-urilor pe care le folosim în viaţa de zi cu zi.
De asemenea, la Art va apărea bestsellerul „Jurnalul unui puşti 6. Cabin Fever” (deocamdată fără titlu în limba română), de Jeff Kinney, în traducerea Andrei Matzal.
De asemenea, la Editura Paladin (care face parte din grupul Art), pe lângă cele patru volume care sunt deja în curs de apariţie (Robert Holdstock – „Mitago”, Arthur C. Clarke – „Oraşul şi stelele”, Lois McMaster Bujold – „Cioburi de onoare”, Ray Bradbury – „Fahrenheit 451”), este în pregătire şi „Regele Şobolan” de China Miéville. Volumul a fost nominalizat la premiile Bram Stoker şi William L. Crawford în anul 2000.
Tot în prima jumătate a acestui an, cititorii de literatură SF şi fantasy se vor putea bucura de apariţia volumului „Poştaşul”, de David Brian, în traducerea Anei-Veronica Mircea.
Sursa articol Mediafax

